Crin Antonescu a lansat la un post de televiziune noi atacuri dure la adresa lui Victor Ponta, spunând că a ajuns sa aibă "comportamentul unui şef de modă veche", este "prizonierul baronilor" şi a început să semene cu Adrian Nastase.

Invitat într-o emisiune la postul B1TV, Crin Antonescu a susţinut că el şi Ponta nu au fost prieteni, doar "amici", şi că "relaţia nu mai există cu multă vreme înainte ca USL să înceteze".

Liderul PNL a susţinut că Victor Ponta este "mult schimbat" faţă de cel din vremea în care au făcut USL.

"Domnul Ponta nu aplica mai nimic din principiile pe care convenisem să se întemeieze o nouă guvernare. A ajuns să spună din reflex 'Eu vă dau bani, dacă vreau, dacă mă convingeti' (...) Domnul Ponta are comportamentul unui şef de modă veche. La guvern e singurul căruia i se spune 'dumneavoastra', restul sunt mai, tu, ca să nu spun mai rău", a declarat Crin Antonescu ironic, făcând trimitere la episodul de la inundaţii, când Victor Ponta i s-a adresat cu "fă" ministrului Apelor, Doina Până.

Preşedintele PNL a admis însă că acestea sunt lucruri mai mult de formă, spunând că "schimbarea cea mai gravă" este alta.

"Noi nu am discutat niciodată că atunci când vom veni la guvernare o să vină băieţii ăştia să bată cu pumnul în masă. Lucrurile nu mai pot continua aşa", a declarat Antonescu, referindu-se la baronii locali ai PSD.
"Victor Ponta a ajuns în comportament să semene cu Adrian Năstase în epoca de sfârşit. E arogant, le ştie pe toate, toţi cei care nu sunt de acord în vreun fel sunt fie Băsescu, fie basişti", a mai spus el, arătându-se indignat că Victor Ponta "îndrăzneşte" să îl acuze de înţelegeri cu Traian Băsescu.

Crin Antonescu a reamintit că Victor Ponta are mult mai multe legături cu preşedintele. "Nu am fost eu avocatul familiei Cocos, el a fost. Nu eu am fost coleg de guvern cu Boc, nu eu am făcut pactul de coabitare cu Traian Băsescu", a reamintit liderul PNL.

În context, Crin Antonescu a recunoscut că Victor Ponta i-a ameninţat pe anumiţi liberali cu puşcăria, şi nu o dată.

"Când o faci de 3-4 ori în prezenţa mea... De fiecare dată mi-a produs un şoc. Am şi spus 'Pauza, atenţie!'. Sunt lucruri extrem de triste", a declarat acesta.

Crin Antonescu s-a arătat deranjat de faptul că Victor Ponta nu a elucidat episodul Duicu şi a explicat că nu a discutat cu fostul ministru de Interne Radu Stroe despre acest subiect când era în partid, iar acum nu doreşte să "reinfiripe un dialog" cu el, pentru că oricum nu ar avea "încredere în răspunsul lui".

Concluzia trasă de Crin Antonescu a fost una clară. "Victor Ponta este prizonierul baronilor, deşi, orgolios, cochetează cu ideea că i-ar putea păcăli şi le şi promite altora 'Las' că-i păcălesc eu'. (...) Victor Ponta a început să guverneze pentru baroni, pentru structurile lor", a subliniat preşedintele PNL.