Premierul Victor Ponta a ajuns marţi dimineaţă în satul Beiu din Teleorman, judeţul cel mai afectat de inundaţiile din ultimele zile. Alături de vicepremierul Liviu Dragnea, premierul s-a urcat într-o barcă pneumatică pentru a vizita mai multe zone inundate, potrivit Realitatea TV. Interesant este că premierul şi vicepremierul s-au deplasat în barca pneumatică, împinsă de pompieri, deşi jurnaliştii şi localnicii mergeau direct prin apă, adâncimea acesteia fiind până la genunchi.
Premierul le-a transmis locuitorilor ale căror case au fost inundate că Guvernul va aloca bani pentru construirea unui dig care să protejeze zone din judeţul Teleorman de alte inundaţii. Autorităţile locale au subliniat că dacă fondurile sunt acordate, construcţia digului va fi finalizată până în luna august.
"Dacă nu facem digul, aşa o să fie mereu, nu? Autorităţile mi-au spus că digul e gata în august dacă le dăm banii acum. Banii îi dau, dar vreau să văd pe ce. Soluţia e doar cu digul", le-a transmis Victor Ponta sinistraţilor din Beiu.
Oamenii din Beiu i-au spus premierului că în 2005 a avut loc o inundaţie similară tot din cauza lipsei digului.
Premierul precizase anterior că se află în Teleorman pentru a stabili modul în care Executivul poate interveni în zonele afectate de inundaţii, adăugând că este necesară intervenţia Administraţiei Apele Române, precum şi sprijin financiar, pentru a se rezolva problemele provocate de mai multe diguri care au cedat.
Vicepremierul Liviu Dragnea s-a dus luni în Teleorman, anunţând că specialiştii Apelor Române vor stabili dacă şi unde poate fi spart digul în zona localităţilor afectate pentru ca apele să se retragă, în contextul în care miercuri şi joi sunt prognozate noi ploi.
Revărsarea râurilor Teleorman, Burdea, Tecuci, Vedea şi Câinelui şi a afluenţilor a provocat inundarea a 131 de case în localităţile Tătărăştii de Jos, Necşeşti, Ciolăneşti, Beuca Vîrtoape, Balaci, Dobroteşti, Siliştea Gumeşti şi Frumoasa. Totodată, apele au intrat în 317 curţi şi 685 de anexe gospodăreşti, afectând peste 37 kilometri de drumuri comunale, peste 7,5 kilometri de drumuri judeţene şi doi kilometri de drum forestier, viiturile distrugând, de asemenea, 35 de podeţe.
Din datele furnizate luni de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Teleorman reiese că un număr de 30 de persoane erau izolate în satul Beuca, din cauza apelor. Pompierii au evacuat din calea viiturilor 117 oameni.
Avertizarea cod roşu de inundaţii din Teleorman a fost ridicată, iar până marţi, la ora 18.00, rămân sub avertizare cod portocaliu râul Neajlov, în judeţul Giurgiu, râurile Călmăţui, Vedea, Teleorman, Şabăr, Ialomiţa şi Pârâul Câinelului, pe sectoarele din judeţele Teleorman, Giurgiu şi Ialomiţa.
Până acum patru persoane şi-au pierdut viaţa din cauza apelor care au ieşit din matcă, în timp ce câteva sute au rămas fără locuinţe.