Comitetul Executiv al PSD se reuneşte astăzi pentru a tranşa disputele apărute în partis ca urmare a scrisorii în care este cerută demisia a lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Scrisoarea care îi are printre semnatarri pe Gabriela Firea, Adrian Ţuţuianu şi Paul Stănescu, ar fi asumată de până la 30 de lideri din CEx. Ţuţuianu spune că şi 50 de parlamentari ai partidului ar fi semnat-o, iar deputatul PSD de Botoşani Răzvan Rotaru afirmă că 80 de deputaţi susţin demersul.
Comitetul Executiv ar urma să tranşeze tensiunile apărute în paartid după ce Gabriela Firea, Adrian Ţuţuianu şi Paul Stănescu au semnat o scrisoare prin care cer demisia imediată a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor.
Ei propun asigurarea interimatului conducerii PSD de către Viorica Dăncilă, preşedinte executiv al partidului, până la organizarea unui Congres Extraordinar, în prima parte a anului 2019.
Cei trei susţin democratizarea vieţii interne de partid şi asigurarea funcţionării statutare a structurilor interne (Birou Permanent Naţional, Comitet Executiv, Consiliul Naţional, Departamente etc.).
Aceştia vor menţinerea coaliţiei PSD-ALDE şi negocierea susţinerii parlamentare a Guvernului de către UDMR, minorităţi naţionale, parlamentari independenţi.
Potrivit lui Adrian Ţuţuianu, măsurile prezentate în scrisoare sunt susţinute de mulţi lideri judeţeni ai PSD.
Adrian Ţuţuianu a susţinut că, dacă PSD nu găseşte soluţii la problemele serioase pe care le are, există riscul ca parlamentari social-democraţi să plece la alte partide.
Joi seară, mai multe filiale ale partidului şi-au exprimat explicit susţinerea faţă de Liviu Dragnea, printre acestea numărându-se Teleorman, Vâlcea, Gorj, Bacău, Iaşi, Neamţ, Botoşani, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Alba, Arad, Mureş, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Satu Mare, Constanţa.
Printre filialele judeţene care susţin scrisoarea se numără: Bucureşti, Ilfov, Olt, Dâmboviţa, Ialomiţa, Brăila, Buzău, însă alte filiale sunt încă indecise cu privire la poziţia pe care o vor avea în Comitetul Executiv. Joi seară, au avut loc alegeri la PSD Brăila, acestea fiind câştigate de Mihai Tudose, fost premier şi susţinător al scrisorii îm potriva lui Liviu Dragnea.
Vicepremierul Paul Stănescu a afirmat, în conferinţa de presă care a avut loc după scrutin, că obiectivul liderilor PSD care cer demisia lui Liviu Dragnea din fruntea partidului şi a Camerei Deputaţilor îl reprezintă menţinerea guvernării, a coaliţiei cu ALDE şi, ulterior, eventuale remanieri guvernamentale. Stănescu a spus că a discutat cu Viorica Dăncilă despre aceste aspecte şi că el crede că premierul îşi va asuma aceste lucruri, fiind „un om de echipă”.