Situaţia Partidului România Mare este una absolut specială. Cum, la acestă oră, există două grupări politice care îşi revendică autenticitatea sub denumirea PRM (aripa Vadim Tudor şi aripa Gheorghe Funar), niciuna nu a îndeplinit condiţiile de validare a listelor propuse pentru alegerile europarlamentare din 2014.
Dacă în privinţa PRM-Vadim Tudor mai există o minimă şansă deoarece recursul declarat de această formaţiune politică încă nu a fost soluţionat, PRM-Funar şi-a luat adio de la orice speranţă, în cursul zilei de ieri pierzând recursul declarat impotriva hotararii BEC de invalidare a listei.
Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins, marţi, contestaţia lui Gheorghe Funar la decizia Biroului Electoral Central (BEC) de respingere a listei de candidaţi depusă în numele Partidului România Mare pentru alegerile europarlamentare, conform Mediafax. Decizia luată marţi de CAB este definitivă.
BEC a respins, în 2 aprilie, lista de candidaţi depusă de Gheorghe Funar, pentru că acesta nu avea calitatea pentru depunerea de candidaturi în numele PRM.
Urmeaza sa vedem si soarta PRM-Vadim Tudor, in cazul in care si recursul acestei formatiuni va fi respins, PRM ramanand fara liste pentru europarlamentare.