Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis spre reexaminare Parlamentului Acordul cu Republica Moldova promovat de fostul Guvern Ponta. Preşedintele nu este de acord ca Românai să dea bani Republii Moldova în absenţa siguranţei că procesul democratic şi european va continua la Chişinău.

Cerere de reexaminare asupra Legii pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, la 7 octombrie 2015

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis Parlamentului, luni, 11 noiembrie a.c., spre reexaminare, Legea pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, la 7 octombrie 2015.

Vă prezentăm textul integral al cererii:
____________________

Bucureşti, 9 noiembrie 2015

Domnului Valeriu - Ştefan Zgonea

Preşedintele Camerei Deputaţilor


În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituţia României, republicată, formulez următoarea

CERERE DE REEXAMINARE
asupra
Legii pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, la 7 octombrie 2015


Legea pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, la 7 octombrie 2015 vizează ratificarea unui acord de asistenţă financiară rambursabilă în sumă de până la 150 de milioane de euro din disponibilităţile rezultate din procesul de privatizare, înregistrate în soldul contului curent în valută deschis la Banca Naţională a României. Asistenţa financiară rambursabilă este acordată Republicii Moldova pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei de stat. Împrumutul se acordă în maximum trei tranşe, iar scadenţa fiecăreia dintre acestea este de maximum 5 ani.

Luând în considerare Declaraţia comună privind instituirea unui parteneriat strategic între România şi Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, semnată la Bucureşti la 27 aprilie 2010 şi având în vedere contextul politic actual din Republica Moldova - survenit ulterior adoptării de către Parlamentul României a legii menţionate - considerăm că promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, la 7 octombrie 2015, nu este oportună câtă vreme nu există certitudinea continuării procesului de reforme şi respectării angajamentelor pentru implementarea Acordului de asociere între Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 27 iunie 2014.

Faţă de argumentele expuse mai sus şi având în vedere competenţa legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău, la 7 octombrie 2015, din perspectiva considerentelor anterior expuse.


PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS - WERNER IOHANNIS