Europarlamentarul PSD Daciana Sârbu a declarat, vineri, la Sibiu, referitor la prezenţa multor rude ale politicienilor pe listele pentru alegerile europarlamentare, că ea a fost în politică înainte de a fi soţia premierului, adăugând că "nu există coincidenţă de nume" în cazul său.
Daciana Sârbu a fost întrebată, vineri, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, ce părere are despre faptul că există foarte multe rude ale unor politicieni sau coincidenţe de nume pe listele multor partide la alegerile europarlamentare - acesta fiind şi cazul său - şi dacă nu consideră că acest lucru va afecta prezenţa la urne a românilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Nu e o coincidenţă de nume la noi. Eu mi-am păstrat numele după căsătorie. Eu am fost în politică înainte de a fi soţia premierului", a răspuns europarlamentarul.
Daciana Sârbu a adăugat că nu intenţionează să-şi atace colegele şi colegii.
"Eu nu am să-mi atac colegele şi colegii. Nu primesc lecţii de la cei care au denigrat ţara la Bruxelles. Ei vin şi ne atacă pe subiecte de genul acesta, pentru că nu au cum să ne atace pe subiecte serioase", a spus Daciana Sârbu.
La rândul său, eurodeputatul Corina Creţu a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că, la Bruxelles, Daciana Sârbu este "europarlamentarul Daciana Sârbu, nu soţia cuiva".
"Vă invit pe toţi la Bruxelles să vedeţi cât e de respectată Daciana Sârbu, care este europarlamentarul Daciana Sârbu şi nu soţia cuiva. Acolo nu ştie nimeni că este soţia premierului Ponta", a declarat Corina Creţu.