Sute de liberali şi democraţi au participat la o şedinţă de partid, un veritabil test înainte debutului campaniei electorale pentru prezidenţiale.
Cele două partide din ACL au demontrat că au în continuare oameni pe care se pot baza şi care sunt pregătiţi să înceapă lupta pentru fiecare vot necesar pentru câştigarea scrutinului.
Klaus Iohannis, liderul PNL şi candidatul alianţei la preşedinţie, şi Vasile Blaga, preşedintele PDL, au fost însotiţi la Ploieşti de Ludovic Orban, Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Mihai Voicu, Răducu Filipescu, preşedintele CJ Călăraşi, Gheorghe Falcă, primarul Aradului.
Pe scenă au urcat şi primarii celor două partide, un semn de stabilitate pentru membrii şi simpatizanţii formaţiunilor politice.
Interesantă revenirea în primplanul politicii judeţene a lui Adrian Semcu, fost preşedinte al PNL Prahova, acum, în urma fuziunii cu Forţa Civică, primvicepreşedinte al PDL Prahova.
Una peste alta, liberalii şi democraţii au arătat că au trecut peste şicanele din trecutele campanii electorale şi au demonstrat că pot fi uniţi pentru a arăta că sunt puternici.