Liderul PNL, Crin Antonescu, a spus că Delegaţia Permanentă a partidului de săptămâna viitoare va lua în discuţie cazul senatorului liberal Tudor Chiuariu, condamnat, vineri, la trei ani şi jumătate cu suspendare, precizând că evită să comenteze o sentinţă judecătorească.
„Eu nu comentez sentinţe judecătoreşti. Am observat că există confuzii la unii comentatori şi politicieni. Am făcut comentarii şi poate o să fac comentarii despre tot felul de cauze, dar nu am comentat niciodată o sentinţă judecătorească, indiferent de ceea ce cred despre ea”, a declarat, vineri seară, la Iaşi, liderul PNL Crin Antonescu, la finalul galei "România pentru toţi românii", organizată de TNL la Teatrul Naţional din municipiu, citat de Mediafax.
Întrebat dacă PNL va lua în discuţie situaţia lui Chiuariu la Delegaţia Permanentă a partidului din 1-2 februarie, Antonescu a răspuns: „Da, sigur că vom discuta”.
Tot vineri seară, purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, că liberalii nu comentează decizia instanţei în cazul senatorului Tudor Chiuariu, dar speră ca acesta „să depăşească momentul personal greu şi să rămână alături de PNL”.
Fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, a fost condamnat, vineri, la trei ani şi jumătate închisoare cu suspendare, în timp ce fostul ministru al Telecomunicaţiilor, Zsolt Nagy a primit patru ani închisoare cu suspendare în dosarul „Poşta Română”. Verdictul este mai aspru decât cel pronunţat de o instanţă anterioară.