Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat că afirmaţiile ministrului liberal al Culturii, Daniel Barbu, referitoare la fondurile alocate bolnavilor infestaţi cu virusul HIV, sunt atât de grave încât ministrul care le-a făcut ar trebui să ia în considerare demisia de onoare.
Indirect, Crin Antonescu i-a cerut lui Daniel Barbu să demisioneze, menţionând că astfel de declaraţii sunt de natură să ducă la un astfel de gest.
”Punctul meu de vedere este că, aşa ceva, indiferent de motivele care au generat-o, de conjunctură, sunt de natură să genereze demisia unui ministru, indiferent cât de bun ministru ar fi fost şi oricâte merite ar fi avut. Demisia dintr-o funcţie de ministru nu este o dezonoare, nu este o ruşine, dimpotrivă, oamenii puternici şi oamenii de conţiinţă pot să-şi dea demisia”, a declarat Crin Antonescu.
Crin Antonescu s-a poziţionat clar împotriva declaraţiilor ministrului Daniel Barbu. ”Este greu să îţi imaginezi care este resortul unor asemenea declaraţii sau unor asemenea gafe. Este întru totul trist că intelectuali adevăraţi, care au citit atâtea cărţi şi care au şi scris câteva cărţi cu adevărat bune, pot face asemenea declaraţii”, a adăugat Antonescu.
Reacţia lui Crin Antonescu vine după ce ministrul Daniel Barbu s-a plâns că se dau prea mulţi bani programelor destinate celor infestaţi cu virusul HIV, bani care ar putea fi folosiţi pentru organizarea unor evenimente culturale.
„La dezbaterile pe bugetul 2014, m-a frapat, m-a cutremurat cu adevărat următorul lucru. Credeţi-mă, nu vreau să par cinic în faţa dumneavoastră, cu tot respectul pentru respectiva categorie de concetăţeni ai noştri. Bugetul, programul naţional pentru prevenirea şi tratarea HIV/SIDA este jumătate ca buget din toate programele Ministerului Culturii. Deci, ai Ministerul Culturii şi programul naţional de combatere şi tratament HIV/SIDA. Jumătate. Unu la doi. După părerea mea, nu suntem în Africa de Sud. Nu sunt milioane de concetăţeni afectaţi de acest hidos flagel al epocii noastre. Nu înţeleg, eu personal. Am fost cutremurat când mi-am dat seama câte Festivaluri Shakespeare sau cât de amplu am putea face evenimentul, Festivalul Shakespeare de la Craiova, dacă nu am avea acel program sau dacă acel program ar fi la jumătate”, a spus ministrul Barbu.
Ministrul Daniel Barbu a participat, duminică, la o serie de manifestări denumite SpectActor de la Teatrul Naţional din Craiova, iar, la finalul acestora, a răspuns mai multor întrebări venite din rândul celor prezenţi în sala de spectacole.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) se autosesizează în legătură cu declaraţiile ministrului Culturii, Daniel Barbu, privind banii alocaţi pentru programul naţional de prevenire şi combatere a infectării cu HIV, a declarat preşedintele instituţiei, Csaba Asztalos. CNCD va analiza, într-o şedinţă viitoare a Colegiului director, declaraţiile lui Barbu, sub aspectul discriminării şi încălcării demnităţii persoanelor infectate cu HIV, a mai spus Asztalos.
De asemenea, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) a transmis, într-un comunicat, că declaraţia ministrului Daniel Barbu este o jignire adusă pacienţilor cu acest virus, anunţând că îl va reclama pe demnitar la CNCD. Totodată, UNOPA solicită scuze din partea ministrului Culturii, pentru aprecierile pe care le-a făcut legat de tratamentul pacienţilor seropozitivi, precum şi o poziţie oficială a Guvernului faţă de cele declarate de acesta.
Ministerul Sănătăţii a transmis, la rândul său, că apreciază drept neinspirată şi inadecvată comparaţia între finanţarea programului anti-HIV/SIDA şi cea a festivalurilor culturale, instituţia precizând că problema HIV/SIDA este una de sănătate publică şi trebuie tratată cu responsabilitate.