Biroul Electoral Central a validat, marţi, mai multe candidaturi la alegerile prezidenţiale, printre acestea numărându-se cele depuse de Bogdan Stanoevici, Ramona Ioana Bruynseels, Cătălin Ivan şi Alexandru Cumpănaşu. De asemenea, BEC a înregistrat candidaturile depuse de John Ion Banu, Sebastian-Constantin Popescu şi Ninel Peia. Totuşi, în cazul unora dintre aceşti candidaţi, BEC a făcut plângere penală pentru suspiciuni de folosire a unor semnături false. Este cazul, de pildă, a lui Alexandru Cumpănaşu.

 

Până acum fuseseră validate candidaturile pentru Viorica Dăncilă, Klaus Iohannis, Theodor Paleologu, Dan Barna, Kelemen Hunor şi Mircea Diaconu. Odată cu validarea de marţi, numărul oficial al candidaţilor pentru Cotroceni ajunge astfel la 14, pentru că li se adaugă Viorel  Cataramă, beneficiar al unei decizii CCR.

 

Candidaturi validate marţi

 

Potrivit Deciziei nr. 24/D/24.09.2019 publicate pe site-ul instituţiei, BEC a aprobat înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale lui Alexandru Cumpănaşu pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie. BEC precizează însă că 39.914 de semnături prezentate de acesta ca aparţinând unor persoane diferite conţin elemente de similitudine evidentă.

 

Şi candidatura Ramonei Ioana Bruynseels a fost aprobată de către Biroul Electoral Central. „Conform procesului verbal din 22 septembrie 2019 au fost identificate 280.683 de semnături, din care 914 erau afectate de diferite lipsuri referitoare la semnătură sau data din declaraţia pe propria răspundere a celui care a întocmit lista de susţinători, menţiuni privind localitatea de domiciliu, seria şi numprul actului de identitate ori data naşterii acestuia. Totodată, s-a constatat că au fost depuse fotocopii ale unor file conţinând semnături. În plus, 23.909 de semnături, aparţinând unor persoane diferite, conţin elemente de similitudine evidentă.

În urma analizei s-a constat că Ramona Ioana Bruynseels îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de Constituţie. Totodată, s-a constatat că propunerea de candidatură este susţinută de cel puţin 200.000 de alegători. BEC înregistrează candidatura doamnei Ramona Bruynseels la alegerile prentru preşedintele României din anul 2019”, se arată în motivarea deciziei.

 

Ramona Bruynseels şi-a depus duminică, la BEC, candidatura de independent la alegerile prezidenţiale, înregistrând peste 280.000 de semnături. Şi Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei Măceşanu, şi-a depus, duminică, la BEC, candidatura, în calitate de independent, la alegerile prezidenţiale. El a reuşit să strângă peste 230.000 de semnături.

 

Biroul Electoral Central a decis validarea candidaturii actorului şi fostului ministru pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, la alegerile prezidenţiale.  Potrivit Deciziei nr. 21/D/24.09.2019, BEC a aprobat înregistrarea candidaturii lui Bogdan Dragoş Aureliu Marian Stanoevici la alegerile prezidenţiale.

 

„Conform procesului verbal încheiat pe 22 septembrie 2019 au fost identificate 222.706 de semnături, din care 3.943 erau afectate de diferite lipsuri, respectiv semnătura din declaraţia pe propria răspundere a celui care a întocmit lista de susţinători, semnătura susţinătorului, menţiuni privind localitatea de domiciliu, seria şi numărul actului de identitate ale acestuia. Totodată, s-a constatat că au fost depuse fotocopii ale unor file conţinând semnături. În plus, 9792 de semnături care au fost prezentate ca aparţinând unor persoane diferite conţin elemente de similitudine evidentă”, se arată în motivarea deciziei BEC.

 

Instituţia precizează însă că Bogdan Stanoevici îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege pentru intrarea în cursa pentru Cotroceni. Totodată, semnăturile eliminate de instituţie nu afectează numărul necesar pentru înregistarrea candidaturii, respectiv 200.000 de semnături.

 

Biroul Electoral Central a validat, de asemenea, candidatura lui Cătălin Ivan în cursa pentru Cotroceni, cu precizarea că 55.924 de semnături conţin elemente de similitudine evidentă.

 

O altă decizie luată de BEC este aceea de înregistrare a candidaturii şi a semnului electoral ale lui John Ion Banu pentru alegerea preşedintelui României din 2019.

 

„Conform procesului verbal, au fost identificate 222.457 semnături, din care 3661 erau afectate de diferite lipsuri. Totodată, s-a constatat că au fost depuse fotocopii ale unor file conţinând semnături. În plus 12.854 semnături prezentate ca aparţinând unor persoane diferite conţin elemente de similitudine evidentă”, se arată în decizia luată de BEC, cu precizarea că semnăturile menţionate nu afectează numărul necesar de 200.000 de semnături, astfel că acesta îndeplineşte toate condiţiile necesare înregistrării în cursa pentru Cotroceni.

 

De asemenea, BEC a validat şi candidatura lui Sebastian Constantin Popescu, cu menţiunea că „ au fost identificate 206.576 semnături, din care 232 erau afectate de diferite lipsuri. Totodată, s-a constatat că au fost depuse fotocopii ale unor file conţinând semnături. În plus, 49.938 de semnături conţin elemente de similitudine”.

 

Şi Ninel Peia a intrat oficial în cursa pentru Cotroceni, potrivit unei decizii luate de BEC.

 

„Conform procesului verbal din 22 septembrie 2019 au fost identificate 201.836 semnături, din care 1.215 erau afectate de diferite lipsuri. Totodată, s-a constatat că au fost depuse fotocopii ale unor file conţinând semnături. De asemenea, 48.791 prezentate ca aparţinând unor persoane diferite, conţin elemente de similitudine evidentă”, se mai arată în motivarea deciziei.

 

Trei candidaturi respinse: Maria Minea, Bobby Păunescu, Miron Cozma

 

Biroul Electoral Central a respins, în schimb, marţi, candidaturile Mariei Minea, precum şi cea a lui Bobby Păunescu, informează site-ul instituţiei.

 

În Decizia privind respingerea înregistrării candidaturii şi a semnului electoral ale Mariei Minea pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2019 se arată că din de 231.620 de semnături depuse, 199.492 erau afectate de diferite lipsuri, precum copii xerox color, fotocopii, lipsă semnături ale susţinătorilor pe mai multe pagini. Instituţia precizează că a sesizat organele de urmărire penală competente în contextul unor suspiciuni privind veridicitatea unui număr mare de semnături.

 

În ceea ce priveşte candidatura lui Bobby Păunescu, şi în cazul acesteia „a fost identificat formal un număr de 177.556 de semnături, din care 145.047 erau, în fapt, fotocopii”.

 

Alte candidaturi respinse au fost cele ale lui Miron Cozma şi Viorel Cataramă. Acesta din urmă, însă, a primit o şansă de la CCR. Viorel Cataramă, candidatul din partea Dreptei Liberale, a primit o şansă nesperată din partea CCR, luni dimineaţă, după ce BEC îi respinsese candidatura pe motiv că 94.000 de semnături dintre cele 230.000 depuse au fost anulate, deoarece prezentau elemente de similitudine evidente. Judecătorii CCR au dispus înregistrarea de către BEC a candidaturii şi semnului electoral ale lui Cataramă la alegerile din luna noiembrie.

 

Candidaţi vizaţi de plângeri penale

 

Pe de altă parte, tot marţi, Biroul Electoral Central a anunţat că sesizează organele de urmărire penală cu privire la candidaţii înscrişi la alegerile prezidenţiale care au depus semnături de susţinere ce „prezintă elemente de similitudine evidentă”. Este vorba despre Viorel Cataramă (Partidul Dreapta Liberală), Miron Cozma (candidat independent), Maria Minea (Partidul Românilor Patrioţi de Pretutindeni), Cătălin Ivan (Partidul Alternativa pentru Demnitate Naţională), Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie), Alexandru Cumpănaşu (candidat independent), Ninel Peia (Partidul Neamul Românesc), Bobby George Marius Păunescu (candidat independent), a comunicat BEC.

 

Duminică a fost ultima zi de înscriere în cursa pentru Cotroceni. În 12 octombrie începe campania electorală oficială.

 

Alegerile prezidenţiale au loc în 10 noiembrie, urmând ca al doilea tur să fie organizat la 24 noiembrie. În diaspora, primul tur de scrutin are loc în perioada 8-10 noiembrie.

 

Cine a renunţat să mai candideze

 

Liviu Pleşoianu a anunţat că a strâns prea puţine semnături şi a spus că nişte „persoane anonime” ar fi vrut să-l ajute, dar că ar fi refuzat şi nu şi-a mai depus dosarul.

 

Cătălin Berenghi, candidatul „dacilor liberi“, nu a reuşit să adune semnăturile.

 

Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari, a anunţat că ar fi depăşit pragul de semnături necesare înscrierii, dar că renunţă pentru a nu o încurca pe soţia lui, Gabriela Firea, primar al Capitalei şi membru PSD.

 

Claudiu Crăciun, candidatul partidului Demos, a anunţat că nu a reuşit să strângă numărul de semnături necesare validării, însă a depus cele 13.000 de semnături adunate în semn de respect pentru efortul acordat de întreaga echipă de campanie.

 

Candidatul Mişcării Naţionale Române la alegerile prezidenţiale, Andrei Valentin Stoican, a anunţat că se retrage din cursa pentru Cotroceni, deoarece nu a strâns numărul necesar de semnături, respectiv 200.000. El a susţinut că nu vrea să intre în cursă prin fraudă.

 

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro