Proiectul de lege privind Codul Fiscal a fost adoptat, luni, în plenul Senatului cu 90 de voturi "pentru", 4 abţineri şi 36 "împotrivă".
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a declarat, în cadrul dezbaterilor din plen, că "modificările legislative frecvente aferente acestui act normativ, necesare pentru funcţionarea sistemului de impozite şi taxe din România au generat unele dificultăţi în interpretarea şi în aplicarea anumitor prevederi" din domeniul fiscal.
Guvernul şi-a propus pe termen mediu "continuarea măsurilor de creştere a eficienţei sistemului fiscal prin rescrierea Codului Fiscal creându-se astfel, pe de o parte, posibilitatea simplificării fiscalităţii, eliminării disfuncţionalităţii şi stabilirii coordonatelor pentru un cadru fiscal coerent şi modern, iar, pe de altă parte, premisele asigurării predictibilităţii sistemului fiscal şi continuării conduitei necesare unei consolidări fiscale sustenabile", a menţionat Teodorovici.
Ministrul Finanţelor Publice a mai spus că documentul îşi propune "reducerea evaziunii fiscale, creşterea consumului şi stimularea creşterii economice".
Senatorul Mărinică Dincă (PNL) a susţinut, în schimb, că noul Cod Fiscal este "fără viziune, este nelegitim, este mincinos şi pervers".
"Este fără viziune pentru că nu duce nicăieri. Vom avea mai mulţi şomeri,vom avea taxe mai mari şi mai multe, vom avea, din păcate, un nivel de trai mai scăzut (...) şi vom avea un consum şi mai mic decât acum", a afirmat Dincă.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că se aştepta ca din partea grupului PNL să vadă o solicitare care se bazează pe ideea că noul Codul Fiscal este "un proiect liberal, dar noi vrem mai mult liberalism". "Ce-am auzit a fost o pledoarie pe care aş califica-o drept jalnică. Este regretabil că astăzi, în momentul în care discutăm un proiect de lege pe care nu numai eu, ci mediul de afaceri din toată ţara l-a calificat drept ultraliberal, grupul PNL să se posteze pe o astfel de poziţie, de respingere a Codului Fiscal", a precizat Tăriceanu.
Proiectul de lege privind Codul fiscal, adoptat cu amendamente formulate în comisiile senatoriale, urmează să fie transmis Camerei Deputaţilor, forul legislativ decizional.