
Noua coaliţie de guvernare a României va schimba taberele şi în administraţiile locale şi judeţene. Pe la colţuri se discută deja despre iminenta schimbare a viceprimarului USL, Magdalena Trofin, dar şi despre cea a vicepreşedintelui CJ Prahova Cristian Apostol.
Prezent în emisiunea Actualitatea LIVE, moderată de Victor Preda, avocatul George Botez, consilier local PSD, a anunţat că este interesat de funcţia de viceprimar al Ploieştiului.
„De-a lungul activităţii mele în Consiliul Local, cam toată lumea a ştiut că nu sunt interesat de funcţii în Executiv. Aceasta a fost o poziţie pe care am exprimat-o în mod public, însă, cred că în măsura în care ar fi nevoie de experienţa mea şi de cunoştinţele mele în materie de administraţie publică, la acest moment pot să declar că dacă mi se va face această ofertă sunt dispus să preiau funcţia de viceprimar al Ploieştiului”, a declarat George Botez la Actualitatea LIVE.
George Botez a vorbit şi despre redescoperirea mândriei de a fi ploieştean şi despre ce ar trebui făcut pentru ca oraşul să devină unul cu adevărat atrăgător.
Declaraţiile făcute de George Botez le puteţi urmări AICI
Se schimbă polii de putere în CL Ploieşti! Cine ar putea fi noul viceprimar al municipiului?
27 noiembrie 2021
- citeşte totul despre:
- george botez,
- consilier local,
- psd,
- usr,
- viceprimar
(389 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Altă zi plină în Justiţie! Sentinţe pentru Monica Iacob Ridzi, Relu Fenechiu, Şerban Brădişteanu şi Gheorghe Coman
(7 ianuarie 2014)
228 vizualizări
Senatorul Radu Oprea îi arată premierului Ciucă adevărul: „La Ploieşti avem o administraţie PNL catastrofală”
(20 mai 2022)
2220 vizualizări
Nu se întâmplă doar în Prahova.Liderul PSD Neamţ, ales preşedinte al CJ; liberalii au părăsit sala
(5 iulie 2016)
294 vizualizări
Iliescu: USL va rezista
(4 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
174 vizualizări
Dan Voiculescu a plecat de la propria conferinţă de presă
(7 iulie 2014)
99 vizualizări
Sebastian Ghiţă nu mai candidează la europarlamentare. ”Nimic nu s-a schimbat în România”
(27 martie 2019)
64 vizualizări
Canada se pregăteşte să elimine vizele pentru toţi cetăţenii din UE
(7 decembrie 2014)
221 vizualizări
Iohannis: PDL acceptă ca noul partid să se numească PNL
(28 iunie 2014)
96 vizualizări
Băsescu trimite CAS-ul înapoi la Parlament! Vezi care sunt motivele
(23 iulie 2014)
83 vizualizări
Un senator prahovean, martor la agresiunea împotriva ministrului Culturii VIDEO
(18 octombrie 2013)
270 vizualizări
PMP, la primul Congres. Câştigă Elena Udrea preşedinţia partidului?
(7 iunie 2014)
324 vizualizări
Senatorul Radu Oprea, candidatul PSD pentru Primăria Ploieşti!
(3 iunie 2020)
1802 vizualizări
Dragnea: PSD depune marţi, la BEC, listele cu semnături pentru alegerile parlamentare
(10 octombrie 2016)
191 vizualizări
Blaga nu ştie dacă Elena Băsescu mai vrea în Parlamentul European
(31 octombrie 2013)
96 vizualizări
Teodor Melescanu a demisionat de la SIE şi va candida la preşedinţie
(23 septembrie 2014)
122 vizualizări
EXCLUSIV! Cristian Ganea, candidatul PSD la Primăria Ploieşti in 2020
(31 mai 2018)
1372 vizualizări
Cioloş: Nu folosesc poliţie în trafic; prefer să mă trezesc cu 10-15 minute mai devreme ca să ajung la timp
(31 ianuarie 2016)
368 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























