Parlamentul îşi începe astăzi activitatea, iar partidele parlamentare şi-au trasat deja priorităţile legislative pentru noua sesiune ordinară.
Preşedintele Senatului a convocat Biroul Permanent la ora 14.00, iar grupurile parlamentare se vor întruni la ora 15.00. Senatorii se vor reuni în plen de la ora 16.00. Şi deputaţii se întorc din vacanţă, Camera Deputaţilor fiind convocată în a doua sesiune ordinară a anului 2013, la ora 14.00. Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor va avea loc începând cu ora 13.00.

PSD-proiectul de buget pentru 2014

 

Gabriela Firea, purtătorul de cuvânt al grupului parlamentar PSD din Senat, a anunţat că printre priorităţile legislative ale social-democraţilor în noua sesiune parlamentară se numără bugetul pe anul 2014.

Potrivit acesteia, vor fi avute în vedere proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar fiscale, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2014, proiectul de lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar, care însoţeşte Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2014 - 2016.

PNL şi legislaţia economică

 

În ceea ce priveşte priorităţile legislative ale PNL acestea sunt în principal de natură economică.  Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că printre priorităţi se numără reducerea CAS şi schimbarea regimului redevenţelor.

Antonescu a anunţat că PNL este preocupat şi de temele europene. "Teme europene, teme care ţin de politici şi decizii europene, la nivelul Comisiei Europene, la nivelul Parlamentului European, altor instituţii, nu fac din păcate obiectul dezbaterii şi deciziei în partidele noastre. Trebuie să legăm mai mult aceste lucruri, pentru a putea după aceea toţi - Guvern, parlamentari europeni, alţi reprezentanţi ai României - să facem din România în Uniunea Europeana actor, nu elev chemat din când în când la cancelarie ca să se mai vadă dacă este tuns suficient de cuviincios, după părerea directorului. Trebuie să ne spunem cuvântul, Europa are mari probleme, nu le-a creat România, dar afectează România, şomajul la tineri, toate aceste lucruri nu sunt doar ale noastre şi nu sunt doar ale Europei", a arătat liderul liberalilor.

Conservatorii vor regionalizare

 

Proiectul de modificare a Constituţiei, regionalizarea, dar şi iniţierea unor legi pentru combaterea corupţiei şi a unor modificări legislative care să permită o mai bună şi mai uşoară accesare a fondurilor europene se numără printre priorităţile conservatorilor în noua sesiune parlamentară, a declarat secretarul grupului PC de la Senat, Mihai Neagu. El a precizat că, în calitate de senator în Colegiul 4 Suceava, va iniţia un proiect pentru modificarea Legii poliţistului şi va milita pentru rezolvarea problemei logistice a segmentului de frontieră pe relaţia Est a României, prin completarea legii de frontieră.

UNPR şi Codul de procedură penală

 

Vicepreşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), senatorul Şerban Mihăilescu, a anunţat că principalele priorităţi legislative ale formaţiunii sunt aprobarea Codului de procedură penală şi a Codului penal, dar şi proiectul de lege privind instituirea taxei de solidaritate de 1% din averile care depăşesc 450.000 de euro. De asemenea, UNPR va susţine în Parlament proiectele de lege care au în vedere promovarea unor investiţii majore în domeniul infrastructurii şi economiei.

''Vor fi proiectele legate de promovarea unor investiţii de interes naţional, care vor trebui aprobate de Parlament. Aceste investiţii sunt în domeniul infrastructurii, în domeniul privatizării. Sunt investiţii cum ar fi autostrada Comarnic-Braşov sau alte autostrăzi, dar şi alte lucrări mari cum ar fi canalul Dunăre - Bucureşti, canalul Siret - Bărăgan'', a spus Şerban Mihăilescu.

Priorităţile PDL

 

Şi PDL are o serie de priorităţi care vizează, în special, reforma educaţiei şi crearea de locuri de muncă. Preşedintele democrat-liberalilor, Vasile Blaga, a declarat sâmbătă, la Şcoala de vară a TDL, că priorităţile legislative ale parlamentarilor formaţiunii politice pe care o conduce au în vedere, între altele, soluţii pentru crearea de noi locuri de muncă şi reforma educaţiei. Blaga a reamintit ţintele vizate de actul normativ propus de PDL: reducerea cotei unice la 12%, reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, scutirea de impozit a profitului reinvestit pentru capitalizare şi creşterea salariului minim la 1.000 de lei.

El a arătat că un alt set de propuneri legislative vizează domeniul învăţământului. "Un proiect de lege prin care întreprinderile să aibă posibilitatea de a-şi deduce din cheltuieli şcolarizarea elevilor. Un alt proiect de lege din această zonă se referă la timbrul educaţional. Noi propunem câte o sută de lei pentru fiecare copil până la clasa a IV-a, bani care să fie utilizaţi în scopul pregătirii copiilor după procesul de învăţământ şi asigurării securităţii în şcoală", a explicat Blaga.

Biroul Permanent Naţional al PDL se va întâlni, luni, cu grupurile parlamentare ale formaţiunii, pentru a stabili priorităţile legislative pentru noua sesiune parlamentară.

PPDD vrea legea falimentului personal

 

Şi parlamentarii PP-DD şi-au stabilit priorităţile, liderul deputaţilor acestui partid, Daniel Fenechiu, menţionând, în acest sens, modificarea legislaţiei în ceea ce priveşte micii proprietari de terenuri agricole, o lege a falimentului personal şi stimularea angajatorilor pentru crearea de locuri de muncă în rândul tinerilor, dar şi a celor peste 45 de ani aflaţi în dificultate. Fenechiu a adăugat că o altă prioritate legislativă avută în vedere se referă la zona politicilor bancare. Potrivit acestuia, o a treia prioritate legislativă avută în vedere de PP-DD ţine de stimularea dezvoltării economice şi crearea de noi locuri de muncă.  Liderul deputaţilor PP-DD a precizat că în privinţa stimulării apariţiei de noi locuri de muncă proiectul vizează ca ajutorul acordat tinerilor absolvenţi să fie direcţionat către cei care creează locuri de muncă.

UDMR şi Legea Educaţiei

 

Începerea dezbaterilor la legea privind regiunile de dezvoltare economică, păstrarea legii educaţiei într-o formă care să nu aducă atingere învăţământului în limba maternă sau legea bugetului pe anul 2014, se numără printre priorităţile legislative ale Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR).

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că formaţiunea pe care o conduce va solicita introducerea pe ordinea de zi a proiectului Uniunii privind regiunile de dezvoltare economică, prin care se propune înfiinţarea a 16 regiuni şi nu opt, câte sunt acum. Proiectul a trecut tacit de Senat şi se află la Camera Deputaţilor.

Liderul Uniunii consideră că nu este nevoie de un alt proiect de lege şi de aceea UDMR invită toate partidele la un dialog pe acest subiect, punctând că este formaţiunea este deschisă la eventuale amendamente sau schimbări. O altă prioritate legislativă a UDMR este legea învăţământului, care se va dezbate în Senat şi despre care Kelemen Hunor spune că nu trebuie să conţină amendamente care să ducă atingere drepturilor privind învăţământul în limba maternă, la toate nivelurile.

Preşedintele UDMR a adăugat o altă prioritate a parlamentarilor Uniunii este legea bugetului pe 2014, motiv pentru care i-a solicitat premierului Victor Ponta o întâlnire pe subiecte economice, financiare şi bugetare. Preşedintele UDMR a precizat că formaţiunea pe care o conduce are propuneri în acest sens şi aşteaptă un dialog constructiv în ceea ce priveşte bugetul pe anul viitor.