Curtea Constituţională a decis miercuri că legea prin care sunt introduse pensii pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene este neconstituţională, admiţând astfel sesizarea înaintată de Guvern.
Curtea Constituţională a respins legea privind pensiile speciale pentru aleşii locali.
„Orice bani pe care îi primeşti pot fi consideraţi un privilegiu. Nu este o pensie contributivă, asta este... Nici nu ştiu cum să îi zic, cum să o calific. Habar nu am, o să vedem astăzi...”, a declarat judecătorul Augustin Zegrean, preşedintele CCR, înainte de începerea şedinţei.
Judecătorii CCR au declarat neconstituţionale pensiile speciale ale aleşilor locali pentru că normele respective contravin articolului 1, alineatul 5, din Constituţie, „întrucât normele pe care le reglementează nu îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate cu privire la „indemnizaţia pentru limită de vârstă”, sub aspectul naturii juridice a acestei instituţii, al sferei beneficiarilor săi şi al modului de acordare a dreptului”, conform unui comunicat de presă.
Curtea a mai constatat încălcarea articolului 16 din Constituţie, referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, precum şi pe cele ale articolului138, alineatul 5, care consacră interdicţia aprobării cheltuielilor bugetare fără stabilirea sursei de finanţare.
Guvernul a sesizat, pe 26 decembrie, Curtea Constituţională a României în legătură cu obiecţiuni privind Legea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene.
Potrivit Executivului, sesizarea vizează încălcarea mai multor articole din Legea fundamentală prin instituirea unor privilegii pentru anumiţi aleşi locali şi ridică problema impactului financiar al aplicării actului normativ care ar duce la un deficit bugetar peste cel agreat cu Parlamentul, de aproape 400 milioane de lei.
"În cursul zilei de sâmbătă, 26 decembrie 2015, Guvernul României a formulat, printr-o sesizare adresată Curţii Constituţionale a României, obiecţiuni privind unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de Consilii Judeţene (Legea de modificare şi completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali). Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituţie, referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiţi aleşi locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale şi neasigurararea finanţării pentru indemnizaţiile nou create", se arată în comunicatul de presă al Guvernului.
De asemenea, în forma adoptată, potrivit Guvernului, exista cel puţin 16.300 de potenţiali beneficiari ai legii. "Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. În urma impozitării acestor sume, deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, şi tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca şi impactul asupra bugetului de stat", mai menţionează sursa citată.
Potrivit Legii privind statutul aleşilor locali, adoptate de Senat, ca for decizional, în ultima şedinţă de plen a sesiunii parlamentare, primarii, viceprimarii, preşedinţii de Consilii judeţe şi vicepreşedinţii acestora care îndeplinesc condiţiile vârstei de pensionare vor putea primi, la încetarea mandatului, o "indemnizaţie pentru limită de vârstă" (pensie specială), în acelaşi regim cu senatorii şi deputaţii.
Condiţiile de acordare sunt ca aleşii locali să nu fie realeşi pentru un nou mandat şi ca aceştia să nu fi fost condamnaţi definitiv pentru fapte de corupţie precum luarea sau darea de mită şi traficul de influenţă. De subliniat că aceste dispoziţii se aplică doar în cazul în care condamnarea survine ca urmare a săvârşirii infracţiunii în calitatea oficială de ales local. Mai mult, nu sunt incluse infracţiunile de serviciu, precum delapidarea, abuzul în serviciu sau deturnarea de fonduri.
Pentru ca un ales local să beneficieze de această pensie specială, este nevoie să aibă cel puţin un mandat complet. Pensia se calculează în funcţie de un indice de 0,55% din indemnizaţia brută aflată în plată în momentul solicitării acestui drept, înmulţit cu numărul de luni de mandat, însă în limita a trei mandate. Această pensie poate fi cumulată cu orice tip de pensie din sistemul public, venind astfel în completarea altor venituri, însă nu poate fi cumulată cu o altă pensie specială, cum ar fi cea de parlamentar. Dacă se află într-o astfel de situaţie, aleşii locali vor trebui să opteze pentru ce pensie specială doresc să aibă în plată.