Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Bruxelles, că relocarea de la Londra la Bucureşti a Agenţiei Europene a Medicamentului va fi posibilă dacă ”îşi face temele mai bine”, propunând un sediu şi condiţii financiare pentru ca România să fie o ţară atractivă pentru Agenţie.
”Statele interesate trebuie să vină cu oferte foarte concrete şi aici cred că mai avem de lucru. Guvernul trebuie să-şi facă temele mai bine şi eu evaluez că undeva până la sfârşitul anului vom avea primele concluzii pe relocarea agenţiilor. Dar încă o dată, aici aştept, chiar aştept de la Guvern să-şi facă temele, să propună un sediu, să propună condiţii financiare şi aşa mai departe, tot ce trebuie pentru a fi o ţară atractivă pentru agenţie”, a spus Klaus Iohannis răspuzând unei întrebări legate de relocarea Agenţiei Europene a Medicamentului.
Iohannis a precizat că în cadrul reuniunii de sâmbătă a Consiliului European chestiunea relocării agenţiilor europene cu sediul în Marea Britanie nu va fi abordată decât la modul general.
România vrea să găzduiască Agenţia Europeană a Medicamentului, aflată în prezent la Londra, după Brexit, a declarat europarlamentarul PPE Theodor Stolojan în cursul unei întâlniri cu jurnaliştii români, pe 28 februarie, la Bruxelles.
El a atras atenţia, însă, că trebuie făcute demersuri în acest sens din timp.
“Deja au început bătălia între restul statelor membre privind cine ce apucă din ce avea Marea Britanie instituţii europene sau alte, de exemplu, există Agenţie Europeană a Medicamentului de care suntem şi noi interesaţi, noi nu avem nicio agenţie europeană”, a declarat Theodor Stolojan.
“Suntem şi noi un pretendent, dar au apărut şi alţi pretendenţi la această agenţie europeană”, a adăugat e .
Informaţia a fost confirmată şi de europarlamentarul Marian-Jean Marinescu. El a subliniat că România are atuul foarte mare că nu are nicio agenţie europeană.
“Marea Britanie, ca centru financiar, este şi centru de clearing pentru tot ce înseamnă operaţiuni financiare cu derivate pentru întreaga Uniune Europeană, deci orice operaţiune cu derivate care se face la Sibiu are clearingul din Marea Britanie”.
Agenţia Europeană a Medicamentului are 900 de angajaţi şi supervizează siguranţa medicamentelor vândute în UE, o piaţă cu peste 500 de milioane de consumatori.
Milano, dar şi Viena şi Amsterdam şi-au exprimat deja intenţia de a atrage această agenţie, care aduce beneficii economice importante pentru oraşul-gazdă. Astfel, angajaţii sunt plătiţi de UE, iar oraşul unde se află sediul încasează venituri din chiriile pentru birouri, de exemplu. În plus, organizatorii de conferinţe, dar şi hotelurile pot avea de câştigat.