Se pare că vechile metehne nu au leac !

 

Echipa de fotbal Petrolul Ploieşti este, neîndoielnic, un brand al Ploieştiului. Unul care a avut de suferit tocmai datorită implicării politicului în fotbal.

 

După o efemeră ascensiune, în anul 2016 a venit, implacabil, dezastrul. Patronatul acelor momente a declarat forfait şi a dus clubul în faliment. Cine a avut ochi să vadă şi urechi să audă a putut înţelege că din mariajul dintre politică şi fotbal ies întotdeauna bastarzi, ies probleme şi decepţii pentru adevăraţii proprietari ai echipei, suporterii.

 

Drumul spre reînvierea spiritului petrolist şi spre readucerea echipei acolo unde în mod natural îi este locul a fost unul greu. Iar acest drum nu s-a încheiat. Este un drum presărat cu dorinţe, cu emoţii, cu neîmpliniri, cu bucurii. Dar bucuria de a fi readus la viaţă Petrolul Ploieşti este generată mai ales de faptul că suporterii au ştiut să se mobilizeze alături de vechile glorii ale fotbalului ploieştean şi să scoată bani din buzunarele proprii – nici acelea extrem de îndestulate – pentru a investi speranţa. Şi totul declarat ferm şi neechivoc : fără politică la Petrolul !

 

Cu toate acestea, surse ale Jurnalului Prahovean ne-au comunicat  că doi dintre aspiranţii la fotoliile de demnitate locala municipală şi judeţeană au călcat gazonul pe care au jucat gloriile petroliste, dar nu pentru a le mulţumi acestora ce au facut pentru echipa. Ci pentru a face fotografii menite să le sporească cota de popularitate printre suporterii ploieşteni. Adică să facă tocmai acel lucru pe care suporterii l-au declarat interzis : să amestece fotbalul cu politica ! Rămâne de văzut până unde va merge îndrăzneala acestor politicieni, dacă vor înţelege mesajul iubitorilor fotbalului ploieştean sau vor calca în picioare toate principiile, tocmai pentru a îşi construi foloase electorale.

 

Vom trăi şi vom vedea !