Alegerile locale ar putea fi organizate la final de septembrie - început de octombrie, iar alegerile parlamentare pe 6 decembrie, potrivit unor variante de lucru anunţate azi de premierul Ludovic Orban, în cadrul unei şedinţe a PNL, conform unor surse citate de Digi24.

 

În stabilirea exactă a datei alegerilor va conta însă foarte mult contextul epidemiologic, mai arată sursa menţionată.

 

În plus, în privinţa alegerilor locale, trebuie aşteptată mai întâi o decizie a Curţii Constituţionale a României. Amintim că parlamentarii au modificat recent o ordonanţă a Guvernului, astfel încât data alegerilor să fie stabilită de Parlament, prin lege organică, cu 75 de zile înainte de votare, şi nu de către guvern, ca până acum.

 

 

 

 

Sursa: www.republica.ro