Senatorul liberal Mihai Răzvan Ungureanu a fost nominalizat de preşedintele Klaus Iohannis pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a nominalizat pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe pe domnul Mihai-Răzvan Ungureanu. Conform prevederilor constituţionale, domnul Preşedinte Klaus Iohannis i-a înştiinţat, printr-o scrisoare oficială, pe preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului despre această nominalizare, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
„Este o onoare pentru mine această nominalizare. Sper că a fost făcută în cunoştinţă de cauză. Îmi doresc ca Parlamentul să îmi acordă încrederea prin vot. Credem - domnul preşedinte, înainte de toate – că este nevoie de un Serviciu de Informaţii Externe puternic şi cu adevărat implicat în ceea ce înseamnă asigurarea securităţii naţionale într-un context regional atât de tulbure”, a declarat Răzvan Mihai Ungureanu.
Mihai Răzvan Ungureanu a mai fost director al SIE în perioada noiembrie 2007 - februarie 2012.
Teodor Meleşcanu a demisionat, pe 22 septembrie 2014, din funcţia de director al SIE, pentru a candida la alegerile prezidenţiale din toamna anului trecut.