Avocatul George Botez, consilier local, a analizat în exclusivitate pentru Jurnalul Prahovean posibilitatea ca Andrei Volosevici să candideze pentru un nou mandat de primar al Ploieştiului.
„ Ca şi confrate în ale avocaturii, am salutat hotărârea de achitare a avocatului Volosevici. Până la urmă, Instanţa trebuie să judece pe probe şi nu pe supoziţii şi poveşti din rechizitoriu. Dacă motivul trimiterii în judecată a lui Andrei Volosevici l-a reprezentat o manevră politică şi nu probele de la dosar, lucrurile nu ar trebui să se oprească aici, iar cei vinovati ar trebui sa raspunda.
Referitor la cariera politică a avocatului Volosevici, cred că ea s-a oprit odată cu acest dosar.
Faptul că Volosevici l-a „inventat” pe Dobre Adrian-Florin ca primar, cu consecinţele pe care le vedem cu toţii, îl face, în opinia mea, complice la dezastrul Ploieştiului din ultimii 4 ani şi nu am văzut, pana acum, o luare de poziţie fermă din partea acestuia faţă de opţiunea pe care a prezentat-o ploieştenilor pentru funcţia de primar. Doar aşa, zgârieturi pe un lemn, să se vadă că mai există !", ne-a spus Botez.
Consilierul local a vorbit şi despre partidul care l-ar putea sprijini pe Andrei Volosevici pentru o nouă candidatură, în condiţiile în care există speculaţii conform cărora fostul primar ar putea candida fie ca independent, fie din partea PNL...
"Referitor la opţiunea Andrei Volosevici candidat la localele din 2020 pentru primar, cred că şansele acestuia sunt minime. Iar acest lucru este bazat pe faptul că nu are acces la o structura de partid mare care să îl sprijine. La PNL, primarul Dobre a avut grijă că organizaţia municipală să o constituie din persoane care fie îi sunt obligate, fie îi sunt obediente, astfel încât o asemenea structura nu l-ar accepta pe Andrei Volosevici ca substitut a lui Dobre. În piaţă politică s-au făcut discuţii despre o posibilă candidatura a lui Volosevici din partea ALDE, însă se vede cu ochiul liber că discutăm despre un partid care azi are sub 3-4% pe plan naţional, iar în Ploieşti discutăm de maxim 8-10%, în cele mai bune condiţii. Varianta Volosevici candidat PSD trebuie exclusă de plano deoarece Andrei Volosevici nu este acceptat sub nicio formă de electoratul PSD care il percepe ca pe un permanent adversar, iar viceprimarul Cristian Ganea, prin activitatea sa, prin modul în care a condus organizaţia pe care a fidelizat-o exemplar, este propunerea de candidat a organizaţiei municipale de un an.
În rest, spectrul politic care contează se cam opreşte aici, singura opţiune viabilă fiind Andrei Volosevici candidat independent, cu un bazin de voturi în zona PNL, în principal din partea talibanilor PDL, vechii camarazi de lupta ai acetuia, aflaţi azi în derivă determinată de modul iresponsabil în care Dobre a condus oraşul în actualul mandat.”, a declarat George Botez.