Victor Ponta nu este de acord cu noua formă a proiectului de lege de amnistiere. El a cerut în mod explicit ca infracţiuni precum luare de mită, dare de mită sau trafic de influenţă să fie excluse din lista beneficiarilor amnistiei, potrivit televiziunilor de stiri.
Premierul Ponta le-a transmis colegilor din Parlament că nu va susţine forma legii decât dacă pedepsele de corupţie vor fi exceptate. "Corupţii trebuie să rămână la închisoare", a spus Victor Ponta.
Grupurile parlamentare ale PNL, PDL si PPDD au anuntat că vor vota, la sesiunea de vot final, împotriva Legii amnistierii si gratierii unor pedepse de pâna la şapte ani, considerând ca proiectul de lege nu este oportun în acest moment. Legea a fost propusă de deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu.
Proiectul de lege are caracter organic, Camera Deputatilor fiind forul decizional.