Liderul PNL Alina Gorghiu i-a dat termen senatorului Tudor Chiuariu să îşi dea demisia din PNL, până pe 23 ianuarie, când va avea loc prima şedinţă din 2015 a formaţiunii, în caz contrar, urmând a solicita excluderea acestuia din partid, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.
Potrivit surselor citate, reacţia Alinei Gorghiu vine în urma anunţului DNA de punere sub control judiciar a lui Tudor Chiuariu, pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce ar fi stabilit să primească 2,5 milioane euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică.
Prima şedinţă din 2015 a Biroului Politic Naţional al partidului va avea loc în 23 ianuarie, la Iaşi, unde sunt aşteptaţi liderii formaţiuni pentru a participa la manifestările dedicate Zilei Unirii.
Reacţia Alinei Gorghiu vine după ce, şi preşedintele Klaus Iohannis, în campania electorală pentru prezidenţiale, a declarat că senatorul Tudor Chiuariu trebuie să plece din PNL, în condiţiile în care acesta a fost condamnat pentru corupţie.
Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu a primit trei ani şi şase luni de îmchisoare cu suspendare, potrivit deciziei definitive luate de ICCJ în dosarul "Poşta Română".
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX că Tudor Chiuariu a fost pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce ar fi stabilit să primească 2,5 milioane euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică.