Înregimentarea lui Auraş Tudor şi a lui Daniel Puiu Neagu în ALDE îi va lăsa pe cei doi fără mandatele de consilieri locali, câştigate în 2016 pe listele PNL. Deja liberalii au început să îşi frece mâinile şi să spere că ei vor fi cei desemnaţi de primarul Adrian Dobre, liderul PNL Ploieşti, drept cei care îi vor înlocui pe cei doi în Consiliul Local Ploieşti.
Surpinzător, sau nu, în timp ce alţii visează la mandatul de ales local, Octav Preda, următorul pe lista de consilieri locali PNL la alegerile din 2016, spune pas unei asemenea funcţii.
”Plecarea oarecum surprinzătoare sau nu a consilierilor locali Daniel Puiu Neagu şi Aurelian Tudor de la PNL la ALDE a mai...eliberat, cum se spune, lista PNL, astfel, astăzi, aflandu-mă în poziţia 15 de a prelua unul dintre locurile vacanţe ca şi consilier local din partea PNL Ploieşti!
Din păcate, deşi ar fi fost o mândrie pentru mine, ca şi cetaţean şi iubitor al Ploieştiului, nu pot onora această responsabilitate, din mai multe motive. Unul dintre ele ar fi că, momentan, sunt plecat în Anglia, ţara unde îmi desfăşor activitatea, iar altul că...nominalizarea mea pe această listă a fost facută de PRIETENUL MEU, Andrei Volosevici, debarcat, între timp, de minţi luminate, din tabăra galben-albastră a PNL-ului.
Mai mult de atât, la vremea momentului mai sus amintit, personal, am postat pe această reţea de socializare, deseori intenţia mea de a nu continua la PNL, dar şi mai mult de atât, renunţarea la orice implicare în politică, singură excepţie în acest caz putând fi doar în eventualitatea unei reveniri a lui Volo! Cum acest fapt nu s-a petrecut încă, din pacate pentru acest oraş parcă năpăstuit de soartă, precizez negru pe alb CĂ NU MAI VREAU SĂ MAI AM VREO LEGĂTURĂ CU LUMEA POLITICA LOCALĂ! În cazul unei reveniri a prietenului meu, îmi voi lua în primire în online şi nu numai, PENTRU BINELE ORAŞULUI, statutul de susţinător al celui mai bun primar din ultimii 20 de ani pe care l-a avut Ploieştiul! În fapt, singura persoană pe care o voi mai susţine vreodată în politica locală! Vă multumesc!”, a scris Octav Preda pe pagina personală de Facebook.
Octav Preda îi dă cartonaş roşu primarului liberal Adrian Dobre
25 februarie 2019
- citeşte totul despre:
- octav preda,
- consilier local,
- alde,
- pnl,
- andrei volosevici,
- adrian dobre
(552 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Joiţa şi Mişcarea Populară Prahova, partidul cu 100 şi ceva de membri
(21 septembrie 2013)
804 vizualizări
Codul insolvenţei a fost aprobat cu scandal
(15 aprilie 2014)
100 vizualizări
Europarlamentarii aleg un nou preşedinte al Parlamentului European
(17 ianuarie 2017)
592 vizualizări
Iohannis a trimis spre reexaminare legea peniilor mai mari pentru parlamentari
(10 iulie 2015)
43 vizualizări
CCR: Persoanele condamnate pot fi membri ai Guvernului după reabilitare
(20 iunie 2017)
213 vizualizări
Klaus Iohannis câştigă alegerile prezidenţiale în România
(17 noiembrie 2014)
221 vizualizări
Solistul Hi-Q, ales preşedintele TSD
(19 octombrie 2013 - Alex POLICALĂ)
114 vizualizări
Fostul ministru Gabriel Sandu, din nou audiat la DNA
(16 martie 2015)
270 vizualizări
Oprea, întrebat dacă-şi doreşte conducerea SRI: Cel mai potrivit post pentru mine, să fiu membru UNPR
(1 februarie 2015)
64 vizualizări
Ponta, reclamat la CNCD pentru glumele cu paraşuta
(4 mai 2014)
303 vizualizări
Cinci milioane de euro un post de ministru:Gabriel Sandu şi-a plătit funcţia!
(23 ianuarie 2015)
250 vizualizări
Ce face Mircea Cosma în Italia?
(2 iulie 2013 - Cristina IANCU)
104 vizualizări
A inceput razboiul ! USR si PNL se ataca la baioneta !
(31 mai 2019)
104 vizualizări
Botez: Domnule senator Dumitrescu, în numele unei cafele băute împreună.....
(1 septembrie 2020)
455 vizualizări
Ponta: Cu siguranţă vor fi accize mai mici anul viitor
(2 octombrie 2014)
75 vizualizări
PDL va stabili lista pentru europarlamentare după 1 noiembrie
(1 octombrie 2013)
99 vizualizări
Liviu Dragnea, candidat UNIC la şefia PSD: Mi-aş fi dorit competiţie. / REACŢIILE lui Şerban Nicolae şi Daniel Savu
(30 septembrie 2015)
374 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026

























