Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat, marţi, la B1 TV, că o lege a salarizării bugetarilor corectă ”te face să rămâi în istorie” şi că principiile pe baza cărora este conceput proiectul anunţat de către Liviu Dragnea, preşedintele PSD, sunt echitabile.
”O lege a salarizării aşezată pe criterii corecte te face să rămâi în istorie. România se zbate de vreo 20 de ani să aşeze o lege o lege corectă a salarizării. Vă rog să nu mă credeţi că sunt un susţinător al lui Dragnea şi Tăriceanu, dar sunt prea experimentat ca să nu recunosc nişte lucruri”, a declarat fostul preşedinte.
Traian Băsescu a afirmat că proiectul prezentat are la bază principii echitabile: salariul şefului să fie mai mare decât cel al subalternului, salariul pentru cei cu studii superioare să fie mai mare decât al celor cu studii medii, iar salariul pentru demnităţi publice să fie mai mare decât cel pentru funcţii de conducere.
În afară de stabilirea unor raporturi echitabile între salariile diferitelor categorii de bugetari, un alt avantaj pe care îl vede Traian Băsescu este că va duce la diminuarea fondului de pensii.
”România, vrea - nu vrea, intră într-un proces de ajungere din urmă a salariilor medii din Uniunea Europeană (...) Avantajul acestui proces în derulare şi care nu poate fi împiedicat este că va diminua deficitul la fondul de pensii. Sursa de venit pentru pensii este CAS-ul care se pune pe salarii. Avem un dezavantaj că acest lucru se produce la angajaţii statului, deci cheltuieli mai mari cu personalul, dar şi avantajul că mărirea contribuie la diminuarea deficitului fondului de pensii”, a spus liderul PMP.
Pe de altă parte, Băsescu a avertizat că mărirea salariilor bugetarilor va duce la inflaţie. ”Nu neapărat inflaţia generată de prea mulţi bani de piaţă, ci inflaţia controlată, eventual de Banca Naţională. Asta înseamnă că Guverul îţi dă cu o mână şi îţi ia cu cealaltă prin deprecierea monedei naţionale sau prin creşterea preţurilor”, a explicat Băsescu.
Întrebat dacă estimează că guvernatorul Băncii Naţionale va ajuta guvernarea PSD să implementeze proiectul Legii salarizării unitare cu preţul unei inflaţii crescânde, Băsescu a răspuns: ”Din câte îl ştiu eu pe Mugur Isărescu nu o să spună niciodată că o face, dar o va face. Nu o să o spună public, dar o să ne tot mirăm că se depreciază leul.”
Un medic rezident ar urma să aibă un salariu de peste 5.000 de lei în 2018, în timp ce salariul unui medic primar gradul V la ATI ar urma să ajungă la 16.672 de lei, conform proiectului legii salarizării unitare prezentat de liderul PSD Liviu Dragnea. Salariul unui profesor universitar ar urma să fie peste cinci ani de 13.000 de lei, iar al unui învăţător va fi 5.465 de lei. Un bibliotecar cu vechime maximă şi cu studii superioare ar urma să încaseze lunar în 2022 6.643 de lei.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, la Antena 3, că proiectul Legii salarizării unice va fi semnat, în calitate de iniaţiatori, de către parlamentarii social-democraţi în cursul zilei de joi, la Sinaia, la ceremonie fiind invitat şi preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.
El a precizat că promovarea proiectului ca iniţiativă parlamentară se face pentru accelerarea procedurii de adoptare. ”Joi vom semna legea ca iniţiativă parlamentară. Primul-ministru şi ministrul Muncii ne-a spus mie şi domnului Tăriceanu că, în opinia lor, cea mai bună variantă să o transformăm în iniţiativă parlamentară pentru a câştiga timp. Un proiect de lege al Guvernului înseamnă 30 de zile de dezbateri, consultări, după care vine la Parlament şi se întâmplă acelaşi lucru. Atunci de ce să nu facem lucrurile împreună? Cel mai bine este ca acele discuţii şi dezbateri să aibă loc în comisiile de specialitate”, a spus Liviu Dragnea.