Liderul PMP Traian Băsescu îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis de "mârlănie" că s-a aşezat la "Masa Tăcerii" în Târgu-Jiu, spunând că pe o capodoperă "nu te aşezi cu fundul, chiar dacă este din piatră", şi consideră că atât el, cât şi premierul Dacian Cioloş, l-au "umilit" pe sculptorul Constatin Brâncuşi.
"Julien a reuşit să-l umilească pe Brâncuşi, ratând cu zâmbetul pe buze subscripţia publică pentru achiziţionarea lucrării “Cuminţenia Pământului“. Măcar o scuză publică pentru rateu şi din respect pentru opera lui Brâncuşi putea fi. Werner n-a vrut să se lase mai prejos şi s-a aşezat cu fundul pe una din operele capitale ale lui Brâncuşi, Masa Tăcerii", a scris Băsescu, pe Facebook.
El susţine că după această "mârlănie" Klaus Iohannis ar fi trebuit să transmită un mesaj către copii ca să "nu facă precum domnia sa".
"Pe oamenii aceştia, oare, nu-i învaţă nimeni bunul simţ? Adică, atunci când nu eşti sigur că o susbscripţie publică va reuşi, nu o lansezi pentru a nu prejudicia valoarea operelor artistului, respectiv faptul că pe o capodoperă nu te aşezi cu fundul, chiar dacă este din piatră", comentează fostul preşedinte.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost fotografiat, vineri, în timp ce stătea pe un scaun de la ”Masa Tăcerii”, una dintre operele lui Constantin Brâncuşi din Parcul Central din Târgu Jiu, în zonă fiind inscripţii prin care vizitatorii sunt rugaţi să nu atingă operele artistului.
Klaus Iohannis a participat împreună cu premierul Dacian Cioloş, vineri, la Târgu Jiu, la ceremoniile prilejuite de comemorarea eroilor bătăliei de pe Jiu din octombrie 1916, care a permis retragerea populaţiei şi autorităţilor în Moldova în Primul Război Mondial.