Majoritatea din Parlament riscă să se schimbe după alegerile locale, după ce 77 de parlamentari au câştigat mandate, în cazul în care aceştia vor alege să facă politică în teritoriu. Mulţi spun că menirea lor este administraţia locală, aşa că nici nu se gândesc să nu-şi preia funcţiile de primari ori consilieri. Alţii, însă, s-au pus pe listele locale doar pentru că notorietatea pe care o au să ajute partidul, potrivit b1.ro.

PSD riscă să piardă cei mai mulţi parlamentari. 14 deputaţi PSD vor deveni primari, 21 consilieri judeţeni, în timp ce 25 ar putea reprezenta partidul în consiliile locale din ţară.

Nu doar cei 60 de membri PSD dau parlamentul pe primărie. Şi liberalii au doi parlamentari care au toate şansele să devină şefi de consilii judeţene. Au mai câştigat mandate la nivel local 9 parlamentari ai Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, dar şi 4 progresişti.

Dacă toţi aleşii îţi vor confirma mandatele locale, Legislativul va rămâne cu 464 de parlamentari, din cei 541, câţi are acum.