Copreşedintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că la nivelul conducerii partidului va fi reanalizată situaţia senatorului Andrei Voloşevici, validat candidat pentru Primăria Ploieşti, în condiţiile în care acesta este urmărit penal de DNA, scrie stiripesurse.ro

"O să vă răspund luni sau mâine după ce discutăm în BPN să vedem exact care e situaţia. (...) O să reanalizăm", a declarat Blaga, răspunzând jurnaliştilor care susţineau că prin validarea lui Volosevici au fost încălcate criteriile de integritate ale PNL.

La rândul său, celălalt copreşedinte al partidului, Alina Gorghiu, a precizat că senatorul liberal "nu avea nicio problemă" atunci când i-a fost validată candidatura.

Potrivit DNA, în anul 2012, Volosevici, în calitate de primar, a pretins unui om de afaceri, denunţător în cauză, suma de 80 000 de lei pe care a primit-o în trei tranşe, în perioada campaniei electorale pentru alegerile locale (la care candida pentru obţinerea unui nou mandat), pentru ca, în schimb, o anumită firmă la care omul de afaceri avea interes să câştige un contract pentru executarea unei parcări supraterane în municipiul Ploieşti, finanţat de primărie.

Ulterior, denunţătorul urma să obţină lucrări în subantrepriză la obiectivul respectiv, spun anchetatorii.

De asemenea, în acelaşi dosar Andrei Volosevici este cercetat şi pentru abuz în serviciu în legătură cu finanţarea echipei de fotbal FC Petrolul Ploieşti.