Vicepremierul Liviu Dragnea l-a acuzat, indirect, pe premierul Victor Ponta de dublă personalitate, în timpul dezbaterilor Comisiei speciale pentru Roşia Montană.
Dragnea spune că dacă a avizat proiectul în forma sa actuală, atunci firesc este să voteze în favoarea lui şi în Parlament.
"Eu am avizat acest proiect de lege. Eu nu am personalitate dublă, să avizez un proiect de lege şi să vin în Parlament cu alte haine să votez împotrivă. Dacă datele actuale se schimbă, o să mă gândesc cum votez. Dar dacă pe datele actuale am dat acest aviz, atunci voi vota fără nicio ezitare pentru el", a declarat vicepremierul Dragnea, potrivit B1 TV.
Vicepremierul declarat, miercuri, că, în calitate de deputat, va vota pentru proiectul de lege care reglementează exploatarea în această zonă, în condiţiile în care datele actuale, pe care le deţine, rămân neschimbate. "Voi vota «Da», cu precizarea că este «Da» pe datele la care eu am acces azi, acum. Dacă în urma tuturor audierilor, analizelor, verificărilor, vor apărea alte date, o să văd. Dar pe datele actuale răspunsul e «Da»", a precizat Dragnea, răspunzând unei întrebări adresate de membrii comisiei.
Acesta a precizat că l-a interesat, ca om care trebuie să se pronunţe pro sau contra, în ce măsură statul român câştigă mai mult decât era prevăzut în proiectul iniţial şi dacă statul câştigă mai mult decât investitorul.
"În ceea ce priveşte câştigul statului român, din documentele prezentate, am înţeles că statul român câştigă mai mult decât investitorul: 3,5 mliliarde euro statul, 2,5 miliarde - investitorul", a spus Dragnea.