Premierul Dacian Cioloş face angajări în ministere şi concediază persoanele care nu sunt pe placul său. A dat afară doi oameni şi şi-a numit trei persoane de încredere în funcţii cheie. Trei noi secretari de stat au fost numiţi în funcţii prin decizii ale premierului Dacian Cioloş, acestea fiind publicate vineri în Monitorul Oficial.

Este vorba despre: Gabriel Biriş - secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice, Aristotel Marius Jude şi Georgeta Corina Popescu - secretari de stat în Ministerul Energiei, Întreprinderilor mici şi mijlocii şi Mediului de afaceri. De asemenea, Valeriu Ciolan Nicolae a fost numit în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei premierului, iar Cătălin-Lucian Roşan a fost numit, temporar, în funcţia de secretar general al Ministerului Afacerilor de Interne. Până acum acesta din urmă a exercitat, tot temporar, funcţia de secretar general adjunct în MAI.

În acelaşi timp, premierul a decis eliberarea din funcţiile de secretar de stat în Ministerul Energiei, Întreprinderilor mici şi mijlocii şi Mediului de afaceri a prahoveanului Mihai Adrian Albulescu, profesor universitar la UPG Ploieşti şi Valentin Aurel Brânzea, anunţă Agerpres.