Vicepreşedintele PNL Prahova Graţiela Gavrilescu a demonstrat că ştie să facă faţă oricărei provocări politice. Prezentă la Ziua Recoltei de la Cocorăştii Misli şi la inaugurarea bazei sportive din localitate, deputatul liberal a afirmat că este convinsă că viitorul preşedinte al României va fi Crin Antonescu.Şi asta, în ciuda numărului mare de reprezentanţi ai PDL prezenţi la eveniment.

Parlamentarul s-a legat de o declaraţie a lui Ioan  Gavrilescu, fostul preşedinte al CS Oltchim Râmnicu Vâlcea, care a spus că pentru a deveni preşedintele României trebuie să te numeşti „escu”.

“Mă bucur că tizul meu, domnul Gavrilescu, fostul preşedinte al Oltchimului, mi-a ridicat mingea la fileu. Contează continuitatea. Proiectele în care credem trebuie să continue indiferent că suntem galbeni, roşii, albaştri sau portocalii. Dacă domnul Gavrilescu a spus că preşedintele României se numeşte “escu” atunci este clar că va fi Crin Antonescu”, a declarat deputatul Graţiela Gavrilescu.

Discursul politicianului liberal a fost ascultat cu un zâmbet forţat de politicienii democrat liberali prezenţi la Ziua Recoltei de la Cocorăştii Misli. Şi chiar dacă nu au fost de acord cu declaraţiea vicepreşedintelui PNL au trebuit să aplaude, conştienţi, probabil, de faptul că viitorul candidat la preşedinţie al PDL va fi Predoiu, Udrea sau Boc, deci niciun caz un “escu”.