Klaus Iohannis, candidatul PNL la preşedinţia României, a avut mai multe întâlniri electorale în Prahova, întâlniri care au culminat cu un miting electoral la Ploieşti. Iohannis a mers la Breaza, Câmpina şi Urlaţi şi a vizitat câteva fabrici din judeţ, că doar croitoresele votează, iar campania liberalului se adresează în special femeilor.
Iohannis i-a avut alături de el pe Vasile Blaga şi Răzvan Mihai Ungureanu, iar pe tot parcursul zilei electorale s-au cunoscut capacităţile organizatorice ale Robertei Anastase.
De altfel şi mitingul de la Ploieşti a fost ogranizat impecabil de aceeaşi Anastase, semn că lidera PDL a cam preluat frâiele noului PNL, proaspăt întregistrat la Tribunal.
Surprinzător Klaus Iohannis a renunţat la prompter încercând un discurs liber, mai acceptabil decât cel citit de pe ecran ca în showurile de televiziune. E drept că şi preşedintele SUA Barack Obama foloseşte un astfel de prompter, dar românii s-au obişnuit cu politicieni care vorbesc mult şi fără rost, iar în această categorie îl încludem şi pe deputatul Mircea Roşca, cel care a încercat să facă pe amfitrionul întrunirii, dar care s-a remarcat prin dezacorduri gramaticale şi prin folosirea unui ton ridicat (ca să nu spunem prin urlete).
În discusul său Klaus Iohannis a promis că, dacă va câştiga alegerile, va fi un preşedinte care va respecta toţi românii şi care va lupta pentru locuri de muncă şi învăţământ decent.
În final, nu putem să nu remarcăm revenirea în PNL a lui Adrian Semcu, cel detronat de la şefia formaţiunii politice de politrucul Roşca. Mitingul lui Klaus Iohannis la Ploieşti s-a încheiat cu obişnuita baie de mulţime.