Preşedintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că „este o ruşine naţională” că la începutul anului şcolar 4.000 de şcoli nu au autorizaţie de funcţionare, lansând „o provocare” pentru Guvern, să rezolve această problemă în următorii 3 ani. Şeful statului a precizat că propune începerea unei largi consultări publice pentru o nouă reformă în învăţământ.
Preşedintele a propus începerea unui largi consultări publice pentru o nouă reformă în învăţământ, invitaţia fiind adresată societăţii civile, sindicatelor, dar şi partidelor, ”tuturor celor care au informaţii despre cum trebuie să arate şcoala românească”.
Klaus Iohannis a lansat şi o provocare pentru Guvern, cerând ca în următorii trei ani să nu mai existe la începerea anului şcolar unităţi care să nu aibă autorizaţii de funcţionare.
”Este o ruşine naţională. În acest context, lansez Guvernului o provocare: cred că este posibil să avem un plan pe trei care să ducă la rezolvarea acestei chestiuni. Cred că este posibil ca până în toamna anului 2018, când vom serba un centenar de Românie modernă să avem o Românie modernă şi în şcoli. Observăm că în fiecare an apare un soi de ştiri, care sunt neplăcute, auzim că şi în acest an şcolar un număr mare de unităţi şcolare nu are condiţii bune pentru a primi elevii. Auzim că sunt multe şcoli care nu au autorizaţii de funcţionare. Încercând să aflu cam despre câte unităţi şcolare este vorba am ajuns la ceva surprinzător, am aflat că 4.000 de clădiri din unităţile şcolare nu au autorizaţie de funcţionare, nu au autorizaţie sanitară, asta e una din cinci clădiri. Este foarte mult, marea majoritate, peste 80% nu au această autorizaţie pentru că nu au apă curentă, nu sunt racordate la canalizare”, a spus preşedintele Iohannis.
Şeful statului a precizat că nu doreşte ca astfel de ştiri să mai existe pe posturile de televiziune.