Aflat într-o vizită la Sculeni împreună cu prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, premierul Victor Ponta l-a avertizat pe ministrul Liviu Dragnea că nu va mai urca în nicio barcă alături de el, amintind de episodul din Teleorman în care i s-a reproşat că i s-a adresat ministrului Apelor cu apelativul "fă, Doina"
Vicepremierul Liviu Dragnea, aflat alături de premierul Ponta la graniţa Sculeni, i-a recomandat acestuia să vorbească şi despre regularizarea Prutului, şeful Guvernului răspunzându-i însă, râzând, că trebuie să se limiteze strict la regularizare, deoarece nu se va mai urca în barcă cu el.

"Eu nu mă mai urc în barcă cu tine. Dacă vrei, regularizăm Prutul, dar atât!", i-a spus Ponta.

Dragnea i-a replicat, spunându-i: "Cu mine în barcă este bine, cu altcineva nu e bine".

Jurnaliştii care au surprins discuţia i-a întrebat dacă acel "altcineva" cu care nu este bine în barcă este ministrul Doina Pană, dar Ponta a râs şi a spus doar: "Nu fiţi răi, că trebuie să îi explic lui Iurie (Leancă, premierul Republicii Moldova, n.red.) cum e cu...".

Apoi, Ponta s-a întors către premierul moldovean şi i-a spus: "În România, nu e bine să te urci în bărci sau în vapoare, dar vapoare nu mai avem, iar bărcile le ia presa şi te critică".

În urmă cu o săptămână, premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul delegat pentru Ape, Doina Pană, au mers în localitatea Beiu, judeţul Teleorman, unde au vizitat mai multe zone inundate şi au discutat cu oamenii.

Premierul a fost criticat atunci pentru faptul că a acceptat să meargă cu o barcă penumatică trasă, prin apa de mică adâncime, de şase lucrători ISU, iar presa a relatat că premierul i s-ar fi adresat ministrului Pană, în barcă, cu formula "fă".

Ponta a negat însă că a folosit acest termen, spunând că i s-a adresat ministrului Doina Pană cu expresia "măi", iar ministrul a declarat la rândul său că nu a auzit acest cuvânt niciodată în vocabularul premierului şi că acesta i se adresează mereu doar cu "măi", Pană cerând totodată ca înregistrarea să fie ascultată atent.