Liberalii care vor să candideze la locale îşi pot anunţa în cadrul partidului această intenţie până la 1 august.
Secretarul general al PNL, Marian Petrache, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că le-a transmis colegilor ca, acolo unde PNL nu va avea un candidat cu şanse de reuşită, pentru alegerile locale, unul dintre copreşedinţii organizaţiilor să îşi asume responsabilitatea candidaturii. Petrache a precizat că listele finale ale candidaturilor asumate intern vor fi transmise la centru până la 1 august.
"Am transmis colegilor ca, acolo unde nu se găseşte un candidat pe măsura partidului, un copreşedinte să îşi asume responsabilitatea candidaturii. (...) Toţi preşedinţii de filiale trebuie să facă un recensământ asupra intenţiilor de a candida din partea primarilor actuali, pentru că ei au drept de preempţiune, aşa cum am anunţat în campania electorală de la alegerile prezidenţiale. Vrem să ştim câţi dintre primarii actuali îşi menţin intenţia de a candida, urmând să avem o bază de date a candidaturilor pentru fiecare localitate din România, în parte, după care să urmeze analiza internă şi sondajele de opinie, acolo unde este cazul", a declarat Marian Petrache.
Secretarul general al PNL a mai afirmat că sondajele de opinie urmează să fie realizate începând cu luna septembrie, "după ce oamenii se întorc din concediul de odihnă".
Marian Petrache a susţinut că "important este ca filala şi copreşedinţii să găsească candidatul cel mai potrivit pentru a avea şansele cele mai mari" la alegerile locale de anul viitor şi nu faptul că "aceşti candidaţi vin din societatea civilă, din rândurile fostului PNL sau PDL".
De asemenea, secretarul general PNL a confirmat informaţiile potrivit cărora mai mulţi membri PNL şi-ar fi exprimat intenţia să candideze la alegerile locale, în Municipiul Bucureşti, printre aceştia fiind Diana Tuşa - pentru Primăria Sectorului 1, Dan Cristian Popescu - Primăria Sectorului 2, Ovidiu Raeţchi - Primăria Sectorului 5, Razvan Mironescu - Primăria Sectorului 6.
Candidatura pentru Primaria Capitalei ar putea fi disputată în interiorul PNL, conform intenţiilor de candidatură anunţate până la acest moment, de europarlamentarul Cristian Buşoi şi de prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban.
Cine candidează la Ploieşti?
La Ploieşti liberalii au, deocamdată, trei intenţii de candidatură. Senatorul Andrei Volosevici, fost primar al Ploieştiului, a anunţat că îşi doreşte să revină la Primărie. Numele lui Volosevici este legat de construirea noului stadion Ilie Oană şi de cea mai mare gaură lăsată de un primar după Revoluţie în visteria municipalităţii. Peste 10 milioane de euro este datoria pe care Volosevici a lăsat-o "cadou" lui Iulian Bădescu.
Consilierul judeţean Marius Fenichiu a demarat deja campania electorală pentru Primăria Ploieşti. Sub sloganul "Schimbăm Ploieştiul" (dle Fenichiu, PNL a tot avut ocazia să schimbe Ploieştiul în ultimii 25 de ani, dar nu prea a reuşit...), Fenichiu curăţă mizeria de pe băncile din oraş, vizitează parcurile şi discută cu viitorii alegători. Suntem curioşi ce va face consilierul judeţean cu tricourile galbene dacă nu va primi acceptul conducerii centrale a PNL pentru candidatură.
Dr Dan Oprea este cel de al treilea liberal care visează la fotoliul de primar al Ploieştiului. Oprea a devenit cunoscut anul trecut când, dintr-un acces de rebeliune, a trimis o scrisoare deschisă în care critica condiţiile din Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, spital în care lucrează ca chirurg de mai bine de 20 de ani. Acum nu putem să nu ne întrebăm cum a suportat condiţiile de muncă din Judeţean atâţia ani şi de ce am accepta să credem că doctorul Oprea va reuşi să aducă Ploieştiului la standarde europene. Nu de alta, dar colegul său de partid Andrei Volosevici a candidat în 2008 afişând nişte panouri care comparau diverse locuri din Ploieşti cu zone similare din alte oraşe din România. (Oradea, Sibiu, etc). Schimbările respective nu au apărut în patru ani de mandat, dar probabil că mai are nişte fotografii păstrate în arhivă, tocmai bune de folosit în 2016.