Ordonanţa care prevedea majorarea salariilor demnitarilor începând cu 1 august a fost respinsă miercuri în plenul Senatului. Astfel, politicienii care ocupă funcţii de demnitate publică ar putea pierde aproximativ jumătate din valoarea indemnizaţiei pe care o încasează astăzi.
Senatorii au votat miercuri împotriva ordonanţei prvind majorarea indemnizaţiile demnitarilor, iar,dacă decizia va rămâne aceeaşi şi la Camera Deputaţilor, acestea vor reveni la valoarea dinaintea creşterii aprobate de Guvern cu 1 august.
Astfel, demnitarii ar putea pierde aproape jumătate din salariul pe care îl primesc în prezent în fiecare lună pentru activităţile prestate în instituţiile publice.
Preşedintele României, premierul, şeful Senatului şi liderul Camerei Deputaţilor încasează acum o indemnizaţie brută de 21,540 de lei, echivalentul a 15.108 lei net. Dacă votul deputaţilor în privinţa Ordonanţei va fi şi el negativ, aceştia vor reveni la suma de 8,666 lei (pentru şeful statului) şi, respectiv 7,997 lei pentru preşedinţii celor două camere ale Parlamentului.
Vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Senatului şi Camerei Deputaţilor, miniştrii, consilierii prezidenţiali, secretarul general al Guvernului, şeful Cancelariei premierului, preşedintele Consiliului Legislativ, preşedintele Curţii de Conturi, Avocatul Poporului şi şefii serviciilor de informaţii (SIE, SRI, STS şi SPP) primesc acum o indemnizaţie brută de 19,055 de lei, adică aproximativ 13,339 lei "în mână", urmând ca, în cazul unui vot negativ la Camera Deputaţilor, aceştia să revină la salariul de circa 6-7.,000 de lei lunar.
Gabriel Oprea a fost cel care a promovat în luna iulie majorarea salariilor, din poziţia de premier interimar pe care o ocupa la acea dată, ţinându-i locul lui Victor Ponta care se afla în Turcia pentru o operaţie la picior. Senatul este prima cameră sesizată, dar forul decizional este reprezentat de Camera Deputaţilor.