Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, vineri, că, în condiţiile în care DNA a comunicat că premierul Victor Ponta este învinuit de fapte penale, i-a solicitat demisia acestuia, el spunând că, în opinia sa, este o ”situaţie imposibilă” pentru România ca premierul să fie învinuit de fapte penale. Premierul Victor Ponta a anunţat că respectă poziţia publică a preşedintelui, dar că a fost numit la conducerea Guvernului de către Parlament şi numai Parlamentul îl poate demite.

"Astăzi, Direcţia Naţională Anticorupţie a comunicat public că primul-ministru Victor Ponta este învinuit de fapte penale. După părerea mea, este o situaţie imposibilă pentru România ca primul-ministru să fie învinuit de fapte penale. Pe de altă parte, pentru România, cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla acum este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia primului-ministru Victor Ponta", a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

"Aceste consideraţiuni şi solicitarea de demisie le-am comunicat primului-ministru într-o discuţie pe care am avut-o acum câteva minute", a precizat Iohannis.

Preşedintele a făcut acest anunţ la scurt timp după ce s-a întâlnit cu Victor Ponta la Cotroceni.

"Am avut cu preşedintele Iohannis o discuţie instituţională extrem de corectă şi civilizată! Respect poziţia sa publică, dar am fost numit în funcţie de Parlamentul României şi doar Parlamentul poate să mă demită! Cred că respectarea principiilor constituţionale este esenţială pt societatea noastră şi în niciun caz nu pot accepta că un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului şi a cetăţenilor acestei ţări! Asta ar insemna dictatura şi cred că la peste 25 ani după 1989 ar fi o mare eroare pt noi toţi!", a scrie Ponta pe Facebook.

Surse oficiale declarau pentru MEDIAFAX că preşedintele Klaus Iohannis l-a chemat pe premierul Victor Ponta la Palatul Cotroceni pentru a-i cere să demisioneze, în caz contrar intenţionând să îl suspende din funcţie.

"Conform informaţiilor existente la momentul convocării premierului, preşedintele ia în calcul suspendarea prim-ministrului, confor Constituţiei, dacă acesta nu optează pentru varianta demisiei. Decizia va fi luată în urma discuţiei în care explicaţiile premierului vor avea o importanţă", au arătat sursele, apropiate situaţiei.