Sorin Frunzăverde rămâne preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, cu toate că DNA a cerut suspendarea lui din funcţie.
De vină ar fi un vid legislativ, potrivit consilierilor judeţeni, care au spus că nici Consiliul Judeţean, nici Instituţia Prefectului nu îl pot suspenda atât timp cât acesta a fost ales prin vot uninominal.
Liderul liberal se află sub control judiciar într-un dosar în care este urmărit penal pentru instigare la şantaj şi folosirea influenţei, pe motiv că şi-a folosit funcţia ca să obţină voturi pentru Klaus Iohannis în turul doi de scrutin la alegerile prezidenţiale.
În schimbul de corespondenţă dintre Consiliul Judeţean şi Prefectură, reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că Sorin Frunzăverde nu se află în imposibilitatea de a-şi îndeplini funcţia, deoarece nu este în arest preventiv sau la domiciliu.
Şi vicepreşedintele CJ Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, a rămas în funcţie, deşi DNA a cerut şi pentru el suspendarea. Acesta a rămas însă fără salariu.
Ionesie Ghiorghioni este acuzat în două dosare, unul de trafic de influenţă şi luare de mită, şi un altul de şantaj.
SURSA: Antena3.ro