Social democraţii prahoveni au parte de o vară agitată. Se anunţă candidaturi, se anunţă retrageri, semn că partidul trăieşte şi că încearcă să găsească o soluţie pentru a câştiga viitoarele alegeri. PSD Prahova a trimit un comunicat de presă pentru a demonta intoxicările politice apărute în media locală. Publicăm integral comunicatul PSD Prahova.
"Urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public cu privire la decizii interne atribuite PSD, referitoare la faptul că domnul Codrin Stefănescu, secretar general adjunct al PSD, ar fi fost desemnat coordonator al alegerilor interne din Organizaţia PSD Prahova, preşedintele interimar al PSD Prahova, senatorul Daniel Savu, face următoarele precizări:
- PSD Prahova nu consideră necesară şi oportună desemnarea unui coordonator din partea structurii centrale a partidului, în condiţiile în care, până în prezent, au fost finalizate alegerile interne în peste 90 % dintre organizaţiile locale la nivel judeţean. Procedurile de desfăşurare a alegerilor s-au derulat transparent, cu respectarea prevederilor statutare şi fără niciun fel de contestaţie.
- Prezenţa în Prahova a secretarului general adjunct al PSD, Codrin Ştefanescu, săptămâna trecută, la o întâlnire cu primarii PSD din judeţ, s-a făcut în absenţa unei informări oficiale a conducerii statutare a partidului, atât la nivel judeţean cât şi naţional, precum şi fără convocarea pe canalele oficiale a parlamentarilor PSD de Prahova şi a aleşilor locali PSD.
- Situaţia din cadrul PSD Prahova, precum şi desemnarea unui coordonator din partea structurii centrale a partidului, va face obiectul unei dezbateri şi analize în cadrul Comitetului Executiv Naţional PSD care va avea loc miercuri, 22 iulie 2015.
- Pentru democraţia din PSD, este nejustificată crearea unui astfel de precedent neprevăzut în Statut, cu privire la activitatea internă a unei organizaţii judeţene. "