Alianţa Liberalilor şi Democraţilor transmite sincere condoleanţe familiei deputatului Octavian Bot.
"Astăzi, după o lungă şi grea suferinţă, Octavian Bot a încetat din viaţă, la vârsta de 64 de ani. Suntem alături de familia lui Octavian Bot, care trece acum prin momente grele. Deputatul Octavian Bot a luptat pentru ideile liberale şi a fost o persoană care şi-a adus contribuţia la contruirea liberalismului şi a democraţiei în România.
Suntem cu gândul şi cu sufletul alături de cei care au avut privilegiul să-l cunoască. Dumnezeu să îl odihnească!”, acesta a fost comunicatul semnat de Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin, liderii ALDE, după ce în presă a apărut informaţia decesului lui Octavian Bot.
Gafa presei s-a transformat într-o gafă şi mai mare a colegilor deputatului Bot. Aceştia au confirmat un deces care nu s-a produs.
Deputatul Octavian Bot, membru în Biroul Politic Central (BPC) al Partidului Liberal Reformator (PLR) este internat în stare foarte gravă la Spitalul municipal din Oradea, suferind de o boală necruţătoare, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Gheorghe Carp, managerul instituţiei sanitare.
"Este în stare foarte gravă, se află pe secţia de Terapie intensivă a Spitalului municipal. A fost internat în urmă cu două săptămâni la secţia de cardiologie, apoi a fost transferat, de câteva zile, la secţia de terapie intensivă, unde i s-au făcut manopere ce ţin de evoluţia bolii lui. El suferea de mai mult timp de cancer, leucemie şi a fost tratat timp de cinci ani, inclusiv în spitale din Viena, unde i s-a făcut transplant de măduvă. Este în stare foarte gravă. În mod inevitabil, într-o zi, două, cel târziu va fi.... Dar, deocamdată este în viaţă, este monitorizat, primeşte tratamentul, este în permanenţă un medic lângă el, dr. Negrini, plus echipa de terapeuţi," a spus managerul Spitalului municipal.
Acesta a precizat că bolnavul are puls, activitate cerebrală, dar nu mai vorbeşte.