Premierul Victor Ponta a afirmat vineri, după ce liberalii au solicitat demisia din Guvern a lui Liviu Dragnea, că la conducerea PNL au rămas "doar laşi şi impostori" şi a ţinut să reamintească faptul că PNL a fost alături de PSD la referendumul din 2012 pentru suspendarea preşedintelui.

"Acum se confirmă ca la conducerea PNL au rămas doar laşi şi impostori! Nu cumva în 2012 PNL — alături de Dragnea şi tot USL — a iniţiat, votat şi promovat suspendarea lui Băsescu şi referendumul pentru demitere? Nu cumva liderii PNL au făcut campanie cot la cot cu noi îndemnând oamenii să vină la vot? Nu cumva aţi ajuns toţi în Parlament pe spinarea celor 7,4 milioane de români? E clar că nu mai există liberali în conducerea PNL — doar pedelişti vopsiţi! Să vă fie ruşine!", a scris premierul pe Facebook.

PNL a cerut vineri demisia din Guvern a lui Liviu Dragnea, după ce judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat pe ministrul Dezvoltării la un an de închisoare cu suspendare în dosarul 'Referendumul', decizia nefiind definitivă. La ora la care PNL solicita demisia lui Dragnea, social democratul deja anunţase că demisionează atât din Guvern, cât şi din funcţiile deţinute în PSD

"După decizia de azi a instanţei, dacă PSD doreşte să aibă un condamnat în conducerea partidului, ca preşedinte executiv, nu are decât să-l menţină. Ar fi o "emblemă" relevantă pentru modul în care PSD înţelege să se raporteze la Justiţie şi la opinia publică. Liviu Dragnea trebuie, însă, să demisioneze urgent din Guvern, întrucât afectează grav imaginea României", a susţinut PNL.

Liviu Dragnea şi-a anunţat vineri demisia din funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a adăugat că luni îşi va depune demisia şi din funcţia de preşedinte executiv al PSD.