Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat definitiv procesul cu ANI. Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins solicitarea Agenţiei Naţionale de Integritate de a-l declara incompatibil pe Iohannis.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost chemată să judece recursul făcut de ANI, după ce în septembrie 2013 Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia lui Klaus Iohannis şi a dispus anularea deciziei de incompatibilitate.
Decizia instanţei supreme, prin care s-a stabilit că Iohannis nu a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe, este definitivă.
În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.