Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea bugetului de stat pe anul 2015 şi legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015, în urma deciziei Curţii Constituţionale a României de a respinge sesizarea de neconstituţionalitate.
Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2015 şi Decretul privind promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015, în urma deciziei Curţii Constituţionale a României de a respinge sesizarea de neconstituţionalitate.
Curtea Constituţională a stabilit, luni, că Legea bugetului de stat pe 2015 este constituţională, respingând sesizarea PNL, care a invocat printre motive lipsa unei strategii fiscal-bugetare şi faptul că proiectul trebuia înaintat de Guvern Parlamentului până la 15 noiembrie.
Preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Augustin Zegrean, a spus că Legea bugetului a fost declarată constituţională în raport de criticile formulate, "criticile care au fost aduse acestei legi neputând fi considerate ca încălcări ale Constituţiei".
Parlamentarii PNL au sesizat în 22 decembrie Curtea Constituţională cu privire la legea bugetului de stat pe 2015, la o zi după ce a fost adoptată de Parlament, cu 339 de voturi "pentru" şi 141 "împotrivă".
PNL a arătat, în sesizarea de neconstituţionalitate, că proiectul legii bugetului de stat trebuia înaintat de Guvern Parlamentului până la 15 noiembrie.