Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, astăzi, demararea discuţiilor în cadrul grupurilor parlamentare, privind cererea de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, subliniind faptul că nu va accepta să fie preşedinte interimar. 

”Pot să vă informez că am început demersurile pentru a prezenta liderilor grupurilor parlamentare, atât din Senat, cât  şi din Camera Deputaţilor, iniţiativa legată de suspendarea preşedintelui, astăzi la ora 12 (...). Pentru ca să îndeplinim forma procedurală, cererea de suspendare se iniţiază cu minimum o treime din semnăturile membrilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, care trebuie să fie înaintată Curţii Constituţionale pentru obţinerea avizului consultativ, urmând să fie supusă votului în Parlament şi dacă întâlneşte majoritatea voturilor, intră în vigoare (..). Vreau din nou să subliniez că, în cazul în care, Parlamentul va aproba cerea de suspendare şi se va pune problema ocupării poziţiei de preşedinte interimar, întrucât sunt angajat în cursa electorală, nu voi accepta să preiau funcţia de preşedinte interimar, pentru a nu se considera că încerc să obţin o poziţie care să mă favorizeze, şi atunci, cine ar urma să preia funcţia, ar fi preşedintele Camerei Deputaţilor”, a declarat preşedintele Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu acuză, astfel, dispreţul total al preşedintelui Traian Băsescu faţă de normele constituţionale. Mai exact, potrivit preşedintelui Senatului, elementele pe care se axează cererea de suspendare vizează atitudinea preşedintelui ”care excede cadrul constituţional, atitudine care s-a materializat, în numeroase rânduri, prin susţinerea făţişă a unor partide politice, în campanie electorală.” În al doilea rând, Tăriceanu a amintit de declaraţia adoptată, la sfârşitul lunii iunie, prin care Parlamentul îi cerea demisia preşedintelui, ”datorită gravelor atingeri aduse prestigiului funcţiei prezidenţiale şi instituţiei prezidenţiale, prin scandalul de corupţie, în care era implicat fratele său, scandal de corupţie şi de trafic de influenţă.

Potrivit preşedintelui Senatului, caldenarul suspendării prevede ca votul în plenul parlamentului să aibă loc pe 23 septembrie, iar referendumul pe 2 noiembrie.

Suspendarea nu se bucură de sprijinul întregii coaliţii de guvernare. Potrivit Realitatea TV, UDMR nu susţine demersul.

Nici partidele din ACL nu susţin ideea lui Călin Popescu Tăriceanu, considerând că este vorba doar de "praf în ochii românilor".