Numele Robertei Anastase, liderul PD Prahova, apare şi în dosarul „Gala Bute”, după ce Gabriel Sandu a acuzat-o că o parte din şpaga din dosarul Microsoft a ajuns şi la ea.
În motivarea deciziei de arestare a Elenei Udrea, judecătorii o pomenesc şi pe Roberta Anastase, care ar fi fost martor la o discuţie privind o mită primită de fostul ministru al Dezvoltării.
„Nastasia Gheorghe, secretarul general al MDRT, a organizat o masă la o pensiune de pe Valea Prahovei. La această masă a participat şi doamna Udrea. Din câte îmi amintesc, la această masă a fost prezentă şi Roberta Anastase, împreună cu prietenul/soţul ei de atunci. În cadrul acestei discuţii, doamna Udrea mi-a spus toate aspectele financiare, în legătură cu plăţile care urmau să se facă către S.C. Termogaz Company S.A. Mi-a spus că va fi nevoie ca în schimbul derulării contractului, să dăm înapoi nişte bani prin contracte de sponsorizare”, a scris în declaraţie omul de afaceri Adrian Gărdean.
Consilierul Ştefan Lungu ar fi intermediat şi o altă tranzacţie ilegală de 200.000 de euro. Potrivit judecătorilor, el ar fi primit banii într-o pungă de la omul de afaceri Adrian Gărdean. Suma ar fi dat-o mai departe lui Gheorghe Nastasia, dar acesta nu i-a înmânat-o Elenei Udrea pentru că nu ştia nimic despre bani. Punga s-ar fi întors la Gărdean prin acelaşi consilier .
Elena Udrea va ajunge săptămâna viitoare încă o dată în fata judecătorilor Curţii Supreme. Pe 5 martie, avocaţii apărării vor încerca să înlocuiască măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în dosarul Microsoft, când după şapte zile petrecute în arest, fostul ministru a fost plasat în arest la domiciliu.