PPDD informează că a sesizat Avocatul Poporului şi îi cere să conteste la Curtea Constituţională ordonanţa de urgenţă privind aleşii locali.
"Având în vedere contextul generat de recenta Ordonanţă de Urgenţă pentru reglementarea unor măsuri privind funcţionarea administraţiei publice locale, care legitimează traseismul politic, PPDD rămâne consecvent valorilor şi principiilor promovate în faţa electoratului, sens în care se pronunţă încă o dată, ferm, împotriva migraţiei politice. Deşi PPDD nu este afectat de consecinţele Ordonanţei de Urgenţă, întrucât aleşii locali ai partidului rămân fideli electoratului, (...) nu putem să nu observăm faptul că nu va mai fi respectată voinţa electoratului exprimată la alegerile din iunie 2012, iar voturile românilor nu se vor mai regăsi în reprezentarea corespunzătoare a mandatelor din administraţia publică locală", se menţionează într-un comunicat al formaţiunii.
PPDD precizează că există astfel riscul ca partide care nu erau înfiinţate la data alegerilor locale din iunie 2012 sau nu se regăseau pe buletinul de vot să aibă azi reprezentanţi în administraţia locală.
"Totodată, informăm că PPDD a sesizat instituţia Avocatul Poporului pentru situaţia creată, cerându-i imperativ să conteste la Curtea Constituţională această Ordonanţă de Urgenţă care legitimează traseismul politic", menţionează sursa citată.
OUG ce permite migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată, joi, de Guvern.
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, la începutul şedinţei Guvernului, că îşi asumă OUG privind migraţia primarilor, pentru că trebuie făcută dreptate, el precizând şi că termenul în care aleşii locali îşi pot alege partidul va fi de 45 de zile.
Iniţial, proiectul de act normativ prevedea un termen de 10 zile în care aleşii locali să-şi poată alege partidul.
Dacă ordonanţa va intra în vigoare la 1 septembrie, odată cu depunerea la Parlament, aleşii locali vor putea opta pentru un partid până la jumătatea lunii octombrie, cu două săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale.