UDMR nu este de acord cu modificarea legii astfel încât să fie permisă migraţia aleşilor locali.
Intenţia PSD de a acorda prin ordonanţă de urgenţă posibilitatea aleşilor locali să îşi aleagă partidul fără să-şi piardă mandatul se izbeşte de opoziţia UDMR.
"Nici eu, nici colegii mei nu am văzut acea ordonanţă, nu s-a discutat în coaliţie. Când vom vedea textul acestei ordonanţe, când vom şti despre ce este vorba, atunci vom discuta în coaliţie. (...) Trebuie să vedem despre ce este vorba în OUG, trebuie să discutăm în coaliţie. E o poziţie de principiu pe care am avut-o şi sper că o vom avea în continuare. Suntem principial, de ani de zile, împotriva migraţiei primarilor. Considerăm şi că, din punct de vedere practic, înainte de o campanie electorală nu e bine să vii cu o asemenea ordonanţă pentru că se interpretează în fel şi chip. Nu suntem de acord cu migraţia primarilor de la un partid la altul, în funcţie de unele interese de moment", a declarat vicepreşedintele UDMR Borbely Laszlo, la Realitatea TV.