Conducerea ALDE a anunţat miercuri seară lista candidaţilor pentru alegerile europarlamentare.
Biroul Politic Central al ALDE a aprobat, în şedinţa de miercuri, lista pentru europarlamentare, primii fiind europarlamentarii Norica Nicolai şi Renate Weber - locurile 1 şi 3 - şi fostul preşedinte al AEP Daniel Barbu, pe locul 2.
Potrivit preşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, pe locul 4 se află Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, pe locul 5 - deputatul Varujan Vosganian, locul 6 este ocupat de deputatul Andrei Gerea, locul 7 i-a revenit lui Radu Silaghi Dumitrescu de la Universitatea ‘Babeş Bolyai’ din Cluj, locul 8 - deputatului Eusebiu Pistru, locul 9 - fostului parlamentar Horia Victor Toma şi locul 10 - lui Tudor Tim Ionescu de la organizaţia de tineret ALDE.
Profesorul Horia Toma a fost primar al Ploieştiului în perioada 1996-2000, a fost deputat, europarlamentar, iar în prezent este consilier judeţean.
Tăriceanu a precizat că până la locul 33 sunt preşedinţi ai organizaţiilor ALDE.
“Există o repartiţie echilibrată între regiunile geografice, în aşa fel încât toţi alegătorii noştri să aibă convingerea că votează o listă care le va reprezenta interesele în viitor în Parlamentul European”, a adăugat Tăriceanu.
Întrebat dacă ALDE va merge la alegerile europarlamentare pe liste separate, Tăriceanu a răspuns: “S-a bătut în cuie lista ALDE şi nu se mai pune în discuţie (n.r. - o listă comună cu PSD). Noi, pentru că suntem un partid ceva mai mic, putem să avansăm şi mai repede şi am hotărât să începem campania cât mai devreme”.
Printre criteriile cu ponderi diferite enumerate de Tăriceanu care au stat la baza alcătuirii listei se află: experienţa profesională şi parcursul profesional, experienţa politică, rezultatele obţinute în alegerile precedente, cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţională, relaţiile politice la nivel european, proiectul politic propriu.
“Fiecare candidat a trebuit să prezinte un proiect politic propriu, care s-a intitulat “Ce voi face ca deputat în Parlamentul European”. Aceste criterii au fost însoţite de punctaje - unele de la 1 la 50, altele de la 1 la 70, altele de la 1 la 100 - şi în funcţie de aceste punctaje Comisia de evaluare a dat note fiecărui candidat şi s-a stabilit un clasament”, a mai spus Tăriceanu.
ALDE şi-a anunţat candidaţii la europarlamentare! Horia Toma, fost primar al Ploieştiului, ocupă locul 9
28 februarie 2019
- citeşte totul despre:
- horia toma,
- norica nicolai,
- alde,
- candidati,
- europarlamentare
(382 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Dragnea vrea ca Ponta să candideze la alegerile parlamentare
(10 decembrie 2015)
219 vizualizări
Udrea: După europarlamentare, este posibil ca dreapta să se reunifice
(17 martie 2014)
381 vizualizări
Vânzarea de avioane suedeze către Argentina, blocată de Marea Britanie
(11 noiembrie 2014 - Alex POLICALĂ)
99 vizualizări
Senatorul Tudor Chiuariu, urmărit penal în dosarul lui Hrebenciuc
(11 ianuarie 2015)
257 vizualizări
Ştefănescu: Congresul PMP, un simulacru având ca temă odă tiranului iubit
(25 octombrie 2015)
428 vizualizări
Comisia de cod electoral: Votul prin corespondenţă, aplicat DOAR la alegerile parlamentare
(28 octombrie 2015)
533 vizualizări
O poză cu Papa, mai tare decât criza din Ucraina!
(2 martie 2014 - Alex POLICALĂ)
132 vizualizări
Iohannis a promulgat legea privind majorarea cu 10% a salariilor pentru personalul bugetar
(25 noiembrie 2015)
326 vizualizări
Botez : Adriane nici nu ştii, cât de mic începi să fii !
(24 iunie 2016)
531 vizualizări
Ramona Mănescu a vorbit în chineză la un workshop
(27 noiembrie 2013)
431 vizualizări
Ponta: A trebuit să semnez o hârtie inutilă la poliţie în fiorosul dosar al vizitei lui Blair; e frumos în Românistan!
(1 octombrie 2016)
427 vizualizări
Lista ţărilor aflate sub risc crescut de atentate
(27 iulie 2016)
523 vizualizări
Iohannis îi lansează „o provocare” lui Ponta
(15 septembrie 2015)
43 vizualizări
Va fi folosit clubul Petrolul ca vehicul electoral ?
(23 iulie 2020)
748 vizualizări
Costel Horghidan este noul preşedinte al PMP Prahova
(9 aprilie 2014)
541 vizualizări
Cine sunteţi dvs. domnule Savu? Domnule Daniel Savu? (Ep1)
(2 iunie 2016 - Virgil MĂGUREANU)
2287 vizualizări
Popularitatea lui Victor Ponta pe Facebook, în creştere
(24 octombrie 2014)
210 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























