CExN a PSD s-a reunit, vineri, la Sinaia, pentru a clarifica situaţia partidului după eşecul de la prezidenţiale, în condiţiile în care există dispute publice între conducerea centrală şi liderii din teritoriu faţă de măsurile ce trebuie luate pentru a atenua pierderea de imagine a formaţiunii.

Prahova este reprezentată la reuniunea conducerii centrale de primarul Iulian Bădescu, preşedintele PSD Ploieşti, preşedintele CJ Mircea Cosma, vicepreşedinte la nivel naţional al PSD, senatorul Daniel Savu, liderul interimar al PSD Prahova, şi de consilierul judeţean Rareş Enescu, secretarul general al PSD Prahova.

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat, public, joi, înainte de reuniunea CExN, că propunerile de modificare a statutului PSD, avansate de preşedintele partidului, Victor Ponta, care vizează să fie sancţionaţi membrii de partid cu probleme în Justiţie, sunt în afara Constituţiei atât timp cât o instanţă nu a pronunţat o hotărâre definitivă şi irevocabilă.

Anterior şedinţei CExN, primarul Constanţei, Radu Mazăre, a expirmat o poziţie tranşantă prin care solicita ca preşedintele PSD, Victor Ponta, să-şi dea demisia de la şefia PSD, asumându-şi astfel responsabilitatea pentru pierderea alegerior.

Victor Ponta şi Liviu Dragnea au avansat, public, propunerea ca statutul PSD să fie modificat în sensul ca membrii de partid cu probleme în Justiţie să fie sancţionaţi cu pierderea funcţiei, iar funcţiile politice să fie disociate de cele administrative.

Propunerile lui Ponta şi Dragnea au întâmpinat opoziţia lui Marian Oprişan încă din momentul în care au fost avansate public, în condiţiile în care Liviu Dragnea solicita ca disocierea funcţiilor să se aplice doar la nivel local, iar el solicita ca principiul să fie aplicabil tuturor, inclusiv lui Ponta şi Dragnea.