Referindu-se la actualele negocieri cu ALDE pentru postul de viceprimar al Ploieştiului, consilierul local social democrat George Botez ne-a declarat: „ Uneori, partidele mici au un grad ridicat de imoralitate politică. Isi caută un frate mai mare pentru a supravieţui şi apoi încep să devină persuasive, tinzând să realizeze un grad de ocupare de 100% pe funcţii pentru activul său de partid.  Când iţi doreşti prea mult, rişti să nu obţii nimic!”.

„ Respect în mod deosebit acest partid şi faptul că in condiţiile în care PNL tradiţional a fost „căpuşat” de PDL, liberalii lui Tăriceanu au avut capacitatea de a prelua valorile liberalismului românesc şi de a continua misiunea politică liberală. Au oameni deosebit de valoroşi, cu viziune politică matură. Din păcate,  uneori, cel puţin pe plan local, se tinde să se sară calul. Mesajul lui Cătălin Beciu a fost ilustrativ şi cred că izvorât dintr-o analiză lucidă: unii dintre liberali din ALDE Ploieşti tratează partidul pe persoană fizică, ceea ce dăunează grav in relaţiile politice, dar şi viziunilor comune din alianţă. Cu aceste persoane este extrem de greu să negociezi ceva!”,  a declarat Botez pentru Jurnalul Prahovean.