Ilie Sârbu spune pentru Pressalert LIVE că că Victor Ponta nu a dorit să candideze la alegerile prezidenţiale şi că baronii locali au fost cei care au insistat pentru acest lucru, pe baza sondajelor. 

Întrebat de către moderatorul emisiunii, dacă baronii din PSD îşi doresc ca Victor Ponta să ajungă preşedinte al României, Ilie Sârbu a răspuns scurt „categoric da. Vă aduceţi aminte că Victor Ponta nu a dorit să candideze şi ei au fost cei care au insistat, bine, pe baza sondajelor”. Senatorul a declarat că, deocamdată, nu s-a discutat în interiorul partidului cine va fi noul premier sau cine va fi noul preşedinte al partidului, dacă Victor Ponta va fi ales preşedinte. „Am stabilit că nu se discută nici despre postul de premier, nici despre şeful de partid. Să ajungem noi în situaţia asta, şi apoi vom discuta, să nu mai bem şampania seara şi să ne trezim dimineaţa că am băut-o pentru alţii şi să ne alegem doar cu şampania”, a explicat Ilie Sârbu.