Deputatul Gabriela Anghel spune că va contesta decizia de excludere a sa din PP-DD atât în forurile partidului, cât şi în instanţă, aceasta arătând că hotărârea de excludere nu a fost motivată, fiind "nesustenabilă şi nestatutară".
Potrivit unui comunicat transmis miercuri seară presei, Gabriela Anghel acuză "felul discreţionar" în care partidul este condus de o "grupare" formată din patru-cinci persoane.
"În lipsa oricărei motivări a acestei decizii, bănuiesc că aceasta a fost luată ca urmare a faptului că noi, parlamentarii, sătui de felul discreţionar în care această grupare conduce partidul, am avut curajul şi verticalitatea să spunem 'nu' nenumăratelor compromisuri pe care conducerea partidului ne obligă să le facem, sub ameninţarea cu excluderea, şi să cerem convocarea Congresului", se arată în documentul citat.
De asemenea, parlamentarul prahovean spune că protocolul cu PSD nu a adus beneficii electoratului PP-DD, ci a adus "avantaje materiale grupului restrâns de la conducerea partidului".
Liderul deputaţilor PP-DD, Daniel Fenechiu, a anunţat, pe Facebook, faptul că Daniel Oajdea, Tudor Ciuhodaru, Ştefan Dalca, Gabriela Anghel şi Mihai Deaconu au fost excluşi din partid.
Deputatul Gabriela Anghel deţine şi funcţia de preşedinte al PPDD Prahova, preluând organizaţia judeţeană după ce a reuşit să îndepărteze toate personalităţile locale şi judeţene ale partidului. PPDD Prahova a ieşit şifonat bine din perioada de libertate a transferurilor politice, rămânând fără niciun consilier local municipal, fără viceprimarul Ploieştiului, Raul Petrescu şi cu un singur consilier judeţean, Jenica Tabacu.